Județul Ilfov - Jilava // Ilfov County - Jilava

Astăzi povestim despre Jilava – o localitate prin care am trecut de nenumărate ori în drumul meu spre sudul sudului țării, de la vizitele la mama, care stă nu departe de București, până la ieșirile spre Bulgaria. Dar nu m-am oprit niciodată să vizitez nimic, și rău am făcut. Să (re)cunoaștem, deci, Jilava.

Today we are talking about Jilava – a place I have passed through countless times on my way to the deep south of the country, from visits to my mother, who lives not far from Bucharest, to trips toward Bulgaria. But I never stopped to visit anything, and that was a mistake. So let us get to know Jilava (again).

^{Stema Jilavei evocă istoria și identitatea locală prin simboluri legate de familia Ghica, „Valea Piersicilor”, patrimoniul arheologic, trecutul dramatic al locului, precum și bogăția agricolă și industrială a comunei / Jilava’s coat of arms reflects the locality’s history and identity through symbols tied to the Ghica family, the “Valley of the Peach Trees,” its archaeological heritage, the area’s tragic past, and the commune’s agricultural and industrial wealth}

Comuna Jilava, compusă dintr-un singur sat cu același nume, se află în județul Ilfov, pe malul stâng al râului Sabar. Localitatea este amplasată la aproximativ 13 kilometri de centrul Bucureștiului și este străbătută de DN5 (București–Giurgiu), precum și de calea ferată pe aceeași direcție. În interiorul comunei, DN5 se intersectează cu șoseaua de centură a Bucureștiului (DNCB), transformând Jilava într-un nod de legătură între capitală și sudul țării.

The commune of Jilava, made up of a single village bearing the same name, is located in Ilfov County, on the left bank of the Sabar River. The locality lies about 13 kilometres from the centre of Bucharest and is crossed by National Road 5 (Bucharest–Giurgiu), as well as by the railway running in the same direction. Within the commune, DN5 intersects with Bucharest’s ring road (DNCB), turning Jilava into a connecting hub between the capital and the south of the country.

^{Jilava, între DNCB și râul Sabar; în dreapta sus, sub curba DNCB, Fortul și Penitenciarul Jilava / Jilava, between the Bucharest Ring Road (DNCB) and the Sabar River; in the upper right, under the arc of DNCB, Fort Jilava and Jilava Prison}

Numele Jilava vine din bulgărescul žilava, care înseamnă „loc umed”, „care ține apa”; i se trage de la pânza freatică aflată destul de aproape de suprafață, care infiltrează beciurile localității – vom vedea un celebru exemplu mai târziu în articol.

The name Jilava comes from the Bulgarian žilava, meaning “wet place,” “a place that holds water,” and is linked to the water table lying fairly close to the surface, which seeps into the village cellars – we will see a famous example later in the article.

Jilava este atestată documentar în anul 1716, când un document emis la București menționează că „popa Radu de la Jilava” vindea o casă cu loc și grădină logofătului Matei Fărcășanu. Dintr-un alt document în care este pomenit același „popa Radu de la Jilava” reiese că satul aparținea logofătului Constantin al II-lea.

Inițial, satele Jilava și Mierlari erau așezate pe malurile râului Sabar, unde exista și o biserică veche. După revărsările râului, locuitorii s-au mutat pe terenuri mai înalte, la începutul secolului al XIX-lea, perioadă în care a fost ridicată actuala biserică din sat. În această epocă, localitatea a primit și noi locuitori, între care români veniți din Transilvania („ungureni”) și bulgari stabiliți aici în mai multe valuri.

Râul Sabar (sau Răstoaca), are 174 de kilometri, străbate județele Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu și se varsă în Argeș. De-a lungul traseului său trece prin numeroase localități, între care și Jilava. Sabarul are trei afluenți principali – Potopu, Șuța și Ciorogârla – iar Potopu este atât de vijelios uneori, încât după inundațiile din 1977 s-a construit un canal de deviere spre Argeș.

Râul are și o semnificație istorică, deoarece în 1866, în contextul tensiunilor cu Imperiul Otoman, pe malurile sale a fost concentrată cea mai numeroasă tabără a armatei române, fără ca luptele să mai aibă loc.

Astăzi, Sabarul este cunoscut atât pentru peștii pe care îi adăpostește, cât și pentru bogăția de păsări din crângurile sale, deși poluarea apelor e îngrijorătoare.

Jilava is first documented in 1716, when a document issued in Bucharest mentions that “priest Radu of Jilava” was selling a house with land and garden to the logothete Matei Fărcășanu. Another document mentioning the same “priest Radu of Jilava” shows that the village belonged to the logothete Constantin II.

Originally, the villages of Jilava and Mierlari were situated on the banks of the Sabar River, where there was also an old church. After the river overflowed, the inhabitants moved to higher ground at the beginning of the 19th century, the period when the current village church was built. In that era, the locality also received new inhabitants, including Romanians from Transylvania (“ungureni”) and Bulgarians who settled here in several waves.

The Sabar River (or Răstoaca) is 174 kilometres long, crosses the counties of Dâmbovița, Ilfov, and Giurgiu, and flows into the Argeș River. Along its course it passes through numerous localities, including Jilava. The Sabar has three main tributaries – Potopu, Șuța, and Ciorogârla – and Potopu is sometimes so turbulent that, after the floods of 1977, a diversion canal toward the Argeș was built.

The river also has historical significance, because in 1866, in the context of tensions with the Ottoman Empire, the largest camp of the Romanian army was concentrated on its banks, although no fighting ultimately took place.

Today, the Sabar is known both for the fish it shelters and for the richness of birdlife in its groves, although water pollution is worrying.

^{Pe marginea Sabarului, la Jilava / Along the Sabar, at Jilava}

Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Jilava este cel mai vechi lăcaș de cult păstrat în localitate, fiind construită între anii 1815 și 1817, în vremea domnitorului Ioan Caragea, pe un amplasament mai înalt, după ce vechiul sat și vechea biserică de pe malul Sabarului au fost afectate de inundații. Ctitorii bisericii au fost boierii Iancu și Raluca Filipescu, care au donat teren pentru biserică, casa parohială și cimitir. 

The Church of “Saints Constantine and Helena” in Jilava is the oldest preserved place of worship in the locality, having been built between 1815 and 1817, during the reign of Prince Ioan Caragea, on higher ground after the old village and the old church on the banks of the Sabar had been affected by floods. The founders of the church were the boyars Iancu and Raluca Filipescu, who donated land for the church, the parish house, and the cemetery.

^{via google.com/maps}

Edificiul are plan triconc și o lungime de aproximativ 25 de metri, a fost pictat în ulei în 1895 și reparat de mai multe ori de-a lungul timpului, în urma cutremurelor și a deteriorărilor provocate de războaie. Din 2012, biserica păstrează un fragment din moaștele Sfântului Apostol Andrei și are în curte un cimitir în care au fost înhumați, în gropi comune, deținuți politici din penitenciarul Jilava în perioada 1948–1964.

The building has a triconch plan and a length of about 25 metres, was painted in oil in 1895, and was repaired several times over the years following earthquakes and war damage. Since 2012, the church has housed a fragment of the relics of Saint Andrew the Apostle and has in its courtyard a cemetery where political prisoners from Jilava Penitentiary were buried in mass graves during the period 1948–1964.

^{via google.com/maps}

^{via google.com/maps}

La doar un kilometru și jumătate, pe drumul județean 401A (sau Strada Mierlari), ajungem la următoarea biserică-monument.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mierlari a fost ctitorită în anul 1843 de boierii Constantin și Zoe (Zoița) Kretzulescu, proprietarii moșiei Odăile–Mierlari, împreună cu mai mulți ctitori locali. Lăcașul, ridicat din cărămidă pe temelie de piatră și având plan trilobat, a fost construit probabil pe locul unei biserici mai vechi din lemn, cu același hram.

Just one and a half kilometres away, on County Road 401A (or Mierlari Street), we reach the next church-monument.

The Church of the “Dormition of the Mother of God” in Mierlari was founded in 1843 by the boyars Constantin and Zoe (Zoița) Kretzulescu, owners of the Odăile–Mierlari estate, together with several local founders. The church, built of brick on a stone foundation and having a trefoil plan, was probably erected on the site of an older wooden church with the same dedication.

^{Biserica parohiei Mierlari, via jurnaluldeilfov.ro / The church of the Mierlari parish, via jurnaluldeilfov.ro}

Biserica a trecut prin mai multe lucrări de consolidare și extindere, iar în 1897 a fost renovată și lărgită de Gheorghe și Elena Diamandi, când i s-au adăugat absidele laterale și a fost înălțată. Până în 1930 a fost filială a parohiei Jilava, devenind apoi parohie de sine stătătoare. Pictura interioară în stil neobizantin a fost realizată în 1934 de pictorii Dumitru Nicolaide și Dimitrie Hornung. În interior se păstrează mai multe obiecte de cult vechi, iar din 2008 biserica adăpostește și un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

The church underwent several phases of consolidation and expansion, and in 1897 it was renovated and enlarged by Gheorghe and Elena Diamandi, when the lateral apses were added and the structure was raised. Until 1930 it was a branch of the Jilava parish, after which it became an independent parish. The interior painting in Neo-Byzantine style was executed in 1934 by the painters Dumitru Nicolaide and Dimitrie Hornung. Inside, several old liturgical objects have been preserved, and since 2008 the church has also housed a fragment of the relics of Saint Pantelimon the Great Martyr.

^{via crestinortodox.ro}

În 1864, odată cu reforma rurală, satele Jilava, Mierlari și Odăile au fost unite administrativ într-o comună, iar o parte din moșiile boierilor locali Eufrosina Ghica și Costache Crețulescu a fost expropriată pentru împroprietărirea țăranilor.

In 1864, with the rural reform, the villages of Jilava, Mierlari, and Odăile were administratively united into one commune, and part of the estates of the local boyars Eufrosina Ghica and Costache Crețulescu was expropriated in order to grant land to the peasants.

^{Jilava-Mierlari pe harta Ilfovului, la 1916 / Jilava-Mierlari on the map of Ilfov, in 1916}

Și atât de simplu ar fi să mergem mai departe, spre Giurgiu, fără să privim în urmă... Dar, cum evenimente de genul acesta sunt rare și se anunțase un tur la Fortul Jilava, n-am putut rata ocazia și m-am înscris numaidecât.

Înainte de a cunoaște fortul și închisoarea modernă, trebuie spus că România a trecut prin mai multe dictaturi, iar Jilava a fost martora tuturor.

Deși Jilava a rămas în memorie ca loc de pierzanie pentru anticomuniști, aici au ajuns adesea mai ales deținuți politici legionari, cu care diferitele dictaturi, chiar cele naționalist-antisemite, și-au reglat conturile. Persecuția politică s-a suprapus frecvent peste cea religioasă, dând naștere ideii de „sfinți ai închisorilor”, printre care se regăsesc și clerici sau gânditori de bună-credință, dar și mistici legionari. E important însă să nu uităm că represiunea împotriva legionarilor făcea parte dintr-un ciclu al violenței întreținut adesea chiar de ei, prin asasinate și rebeliuni (deci nu vorbim mereu chiar despre sfinți). Jilava nu este, așadar, un simbol al rezistenței anticomuniste (și vom vedea, comuniștii i-au și fost primele victime), ci al represiunii legionare și antilegionare, iar istoria fortului arată cât de ușor pot degenera violența și puterea, indiferent de culoarea regimului care le instrumentează.

And it would be so easy to keep going, toward Giurgiu, without looking back... But since events like this are rare and a tour of Fort Jilava had been announced, I could not miss the opportunity and signed up at once. 

Before getting to know the fort and the modern prison, it must be said that Romania went through several dictatorships, and Jilava witnessed them all.

Although Jilava has remained in memory as a place of doom for anti-communists, those imprisoned here were often, above all, Legionary political detainees, with whom various dictatorships — even the nationalist and antisemitic ones — settled their scores. Political persecution frequently overlapped with religious persecution, giving rise to the idea of the “saints of the prisons,” among whom we find not only clergy and thinkers of good faith, but also Legionary mystics. It is important, however, not to forget that the repression directed against the Legionaries was often part of a cycle of violence sustained by the Legionaries themselves, through assassinations and rebellions — so we are not always speaking of saints. Jilava is therefore not a symbol of anti-communist resistance (and, as we shall see, communists were in fact among its first victims), but of both Legionary and anti-Legionary repression, and the history of the fort shows how easily violence and power can degenerate, whatever the political color of the regime that wields them.

Am plecat din București puțin după ora 10, pe DN5, spre Giurgiu. Jilava este alipită Bucureștiului și, deci, am ajuns foarte repede, iar la intersecția cu șoseaua de centură (până-n bisericile mai sus menționate), am virat spre Penitenciarul Jilava – toate măsurile de securitate descrise mai jos sunt necesare pentru că Fortul 13 Jilava se află în curtea Penitenciarului cu același nume.

We left Bucharest a little after 10 o’clock, taking DN5 toward Giurgiu. Jilava is practically attached to Bucharest, so we got there very quickly, and at the intersection with Bucharest’s ring road (before reaching the churches mentioned above), we turned toward Jilava Penitentiary – all the security measures described below are necessary because Fort 13 Jilava is located inside the courtyard of the penitentiary bearing the same name.

^{Arhiva Națională de Filme / The National Film Archive}

^{În drum spre penitenciar / On route to the penitentiary}

Ca să vizităm fortul, trebuie să ne organizăm în avans, cu înregistrarea actului de identitate, predarea telefoanelor și a altor echipamente cu bluetooth/wi-fi (și, deci, bazarea pe aparate de fotografiat convenționale) și urmarea unor reguli stricte legat de ce este permis să fotografiem. Deși toate acestea se pot organiza și individual, mie mi-a fost mai ușor să merg în turul organizat de Bucureștiul Povestit.

In order to visit the fort, we have to organize things in advance: registering our IDs, handing over our phones and other bluetooth/wi-fi devices (and therefore relying on conventional cameras), and following strict rules regarding what we are allowed to photograph. Although all this can also be arranged individually, it was easier for me to join the tour organized by Bucureștiul Povestit.

^{La intrare... paznici / When entering... guards}

Deși, dacă dați click aici, veți vedea deja, pe scurt, ce văd și eu în acest tur, vă invit totuși să urmăriți și această perspectivă mult mai detaliată, a unui istoric, iar mai jos vă dau interpretarea și imaginile mele.

Pentru că mă pricep mult mai bine la scris decât la fotografiat, am făcut „chetă” de fotografii și de la alți participanți la tur, prieteni vechi și noi (Elena, Simona, mulțumesc de poze!).

Although, if you click here, you will already see a brief version of what this tour includes (captioned), I invite you to also follow this much more detailed perspective, offered by a historian (unfortunately, not captioned), while below I give you my own interpretation and images.

Since I am much better at writing than at photography, I also “pooled together” photos from other tour participants, old and new friends alike (Elena, Simona, thank you for the pictures!).

^{via @giuclea}

Sub Carol I, istoria Fortului 13 Jilava pornește ca proiect militar și trece rapid la inutilitate strategică și apoi la reutilizare carcerală. După Războiul de Independență (1877), regele a susținut construirea unei centuri moderne de fortificații în jurul Bucureștiului, proiectată de generalul belgian Henri Alexis Brialmont; lucrările au început în anii 1880, iar Fortul 13 Jilava a făcut parte din acest sistem de 18 forturi și 18 baterii ridicat pentru apărarea capitalei.

Under Carol I, the history of Fort 13 Jilava begins as a military project and quickly passes into strategic uselessness and then into carceral reuse. After the War of Independence (1877), the king supported the construction of a modern belt of fortifications around Bucharest, designed by the Belgian general Henri Alexis Brialmont; work began in the 1880s, and Fort 13 Jilava was part of this system of 18 forts and 18 batteries built to defend the capital.

^{Centura de fortificații a Bucureștiului / Bucharest’s fortification belt}

Sistemul s-a dovedit însă depășit foarte repede de evoluția artileriei și a războiului modern, astfel că forturile și-au pierdut funcția militară inițială chiar înainte de a fi date în folosință. În acest context, Fortul 13 a fost transformat la începutul secolului XX în închisoare militară, iar din 1907 este documentat explicit în această funcție.

The system, however, was very quickly rendered obsolete by the evolution of artillery and modern warfare, so the forts lost their original military function even before they were put into service. In this context, Fort 13 was transformed at the beginning of the 20th century into a military prison, and from 1907 it is explicitly documented in this role.

^{via arhitectura-1906.ro}

^{via amfostacolo.ro}

Primii deținuți asociați cu Jilava au fost țăranii arestați după răscoala din 1907. Jilava nu este încă, în această etapă, simbolul terorii ideologice din secolul XX, dar este deja un spațiu în care statul român monarhic își exercită coerciția asupra celor considerați periculoși pentru ordinea publică sau socială; este locul unde un fort regal, conceput pentru apărare, începe să fie folosit împotriva propriilor supuși.

The first prisoners associated with Jilava were the peasants arrested after the 1907 uprising. At this stage, Jilava is not yet the symbol of 20th-century ideological terror, but it is already a space in which the Romanian monarchical state exercises coercion over those considered dangerous to public or social order; it is the place where a royal fort, designed for defense, begins to be used against the state’s own subjects.

^{Răscoala de Octav Băncilă (1907) / The Uprising by Octav Băncilă (1907)}

După transformarea lui în închisoare militară în 1907, această funcție continuă în timpul domniei lui Ferdinand: în perioada Primului Război Mondial, fortul a fost populat cu militari acuzați că au refuzat încorporarea ori au comis alte infracțiuni militare, iar după ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, aici au fost aduși și prizonieri de război.

Cel mai cunoscut nume de deținut pentru această epocă este Alecu Constantinescu, lider socialist revoluționar și viitor militant comunist, arestat în vara lui 1920 și închis la Jilava; cazul lui arată că fortul era deja folosit nu doar pentru militari sau răsculați, ci și împotriva activiștilor politici radicali. Perioada nu are încă profilul represiunii ideologice totale din anii 1938–1964, dar Jilava devine deja un instrument stabil al coerciției de stat, la granița dintre justiția militară, detenția preventivă și neutralizarea adversarilor considerați periculoși.

After its transformation into a military prison in 1907, this function continued during Ferdinand’s reign: during the First World War, the fort held soldiers accused of refusing conscription or committing other military offenses, and after Bucharest was occupied by German troops, prisoners of war were also brought here.

The best-known prisoner of this period is Alecu Constantinescu, a revolutionary socialist leader and future communist militant, arrested in the summer of 1920 and imprisoned at Jilava; his case shows that the fort was already being used not only for soldiers or rebels, but also against radical political activists. This period does not yet have the profile of the total ideological repression of 1938–1964, but Jilava was already becoming a stable instrument of state coercion, at the boundary between military justice, preventive detention, and the neutralization of those considered dangerous opponents.

^{Alecu Constantinescu}

DICTATOR, -OARE, dictatori, -oare, s. m. și f. 1. (În Roma antică) Magistrat superior, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni, cu puteri nelimitate. 2. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană autoritară, care își impune punctul de vedere, voința; tiran, despot. – Din fr. dictateur, lat. dictator.

DICTATOR, dictators, noun, masculine and feminine. 1. (In Ancient Rome) A senior magistrate chosen by the senate in times of war, uprising, etc., for a period of six months, with unlimited powers. 2. A head of state who holds unlimited political power. ♦ Fig. An authoritarian person who imposes their own point of view and will; tyrant, despot. – From French dictateur, Latin dictator.

Prima dictatură

După venirea pe tron în 1930, Carol al II-lea a construit treptat un regim autoritar personal, culminând cu instaurarea dictaturii regale în 1938. Regele a dizolvat partidele politice, a suspendat o parte din mecanismele parlamentare și a concentrat puterea în jurul propriei persoane și al aparatului administrativ și polițienesc. Regimul a justificat aceste măsuri prin necesitatea stabilității și a combaterii extremismului, însă în practică a recurs frecvent la represiune politică, cenzură și la folosirea serviciilor de securitate pentru neutralizarea adversarilor.

The first dictatorship

After coming to the throne in 1930, Carol II gradually built a personal authoritarian regime, culminating in the establishment of the royal dictatorship in 1938. The king dissolved the political parties, suspended part of the parliamentary mechanisms, and concentrated power around himself and the administrative and police apparatus. The regime justified these measures through the need for stability and for combating extremism, but in practice it frequently resorted to political repression, censorship, and the use of the security services to neutralize its opponents.

^{Carol al II-lea în 1938 / Carol II in 1938}

Garda de Fier era, la rândul ei, o mișcare extremistă radicală, de inspirație fascistă, caracterizată prin ultranaționalism, antisemitism și o ideologie care glorifica violența politică și sacrificiul militant. Organizația funcționa într-o structură paramilitară și a recurs la asasinate politice încă din anii 1930, cele mai cunoscute fiind uciderea prim-ministrului PNL Ion G. Duca (1933) și asasinarea fostului simpatizant legionar Mihai Stelescu (1936). Prin această combinație de radicalism ideologic și acțiune violentă, Mișcarea Legionară devenise una dintre cele mai destabilizatoare forțe politice ale epocii.

Conflictul dintre statul autoritar al lui Carol al II-lea și Garda de Fier a fost, astfel, confruntarea dintre două forme nedemocratice: una venită din partea aparatului statului, cealaltă din partea unei mișcări fasciste revoluționare.

The Iron Guard was, in turn, a radical extremist movement of fascist inspiration, characterized by ultranationalism, antisemitism, and an ideology that glorified political violence and militant sacrifice. The organization operated through a paramilitary structure and resorted to political assassinations as early as the 1930s, the best known being the killing of NLP prime minister Ion G. Duca (1933) and the assassination of the former Legionary sympathizer Mihai Stelescu (1936). Through this combination of ideological radicalism and violent action, the Legionary Movement had become one of the most destabilizing political forces of the period.

The conflict between Carol II’s authoritarian state and the Iron Guard was therefore a confrontation between two undemocratic forms: one coming from the state apparatus, the other from a revolutionary fascist movement.

^{(Pe atunci) colonelul Ion Antonescu și căpitanul Legiunii Arhanghelului Mihail (ulterior Garda de Fier), Corneliu Zelea Codreanu (1935) / (Then) colonel Ion Antonescu and the Archangel Michael Legion's (later, The Iron Guard) captain, Corneliu Zelea Codreanu (1935)}

În acest context de radicalizare politică, Fortul 13 Jilava a devenit una dintre principalele verigi ale aparatului represiv al statului și a funcționat efectiv ca închisoare pentru adversarii politici ai regimului, în special pentru legionari. Aici au fost închiși lideri ai Gărzii de Fier, iar Jilava a intrat în lanțul instituțiilor prin care statul a încercat să controleze și să distrugă organizația.

Numele cel mai important asociat cu această perioadă este Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mișcării Legionare, arestat de regimul carlist; alături de el se aflau și membri ai grupurilor cunoscute ca Nicadorii (asasinii lui Ion G. Duca) și Decemvirii (asasinii lui Mihai Stelescu). În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Codreanu și mai mulți dintre acești lideri au fost uciși de jandarmi în timpul unui transfer spre Jilava, sub pretextul unei tentative de evadare, episod interpretat de istorici drept o execuție politică.

In this context of political radicalization, Fort 13 Jilava became one of the main links in the state’s repressive apparatus, and it functioned in practice as a prison for the regime’s political opponents, especially for Legionaries. Leaders of the Iron Guard were imprisoned here, and Jilava entered the chain of institutions through which the state tried to control and destroy the organization.

The most important name associated with this period is Corneliu Zelea Codreanu, founder of the Legionary Movement, arrested by the Carolist regime; alongside him were also members of the groups known as the Nicadori (the assassins of Ion G. Duca) and the Decemviri (the assassins of Mihai Stelescu). On the night of 29/30 November 1938, Codreanu and several of these leaders were killed by gendarmes during a transfer to Jilava, under the pretext of an escape attempt, an episode interpreted by historians as a political execution.

^{Codreanu la nunta sa (1925) / Codreanu at his wedding (1925)}

A doua dictatură

Asasinatele au continuat, cu legionarii șicanându-l în trafic și împușcându-l apoi pe prim-ministrul FRN Armand Călinescu, care, la rândul lui, persecutase niște legionari. Reacția lui Carol al II-lea a fost împușcarea a sute de legionari, în stradă, fără proces, cam 2-3 pe județ. Și tot așa, și tot așa.

În urma pierderilor teritoriale din 1940 și după abdicarea lui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu a preluat puterea și a instaurat un regim autoritar militar, inițial în alianță cu Mișcarea Legionară, în cadrul Statului Național-Legionar. Relația cu Garda de Fier s-a deteriorat rapid, deoarece Antonescu încerca să limiteze violența legionară fără a renunța la propriul sistem autoritar.

The second dictatorship

The assassinations continued, with the Legionaries harassing NRF Prime Minister Armand Călinescu in traffic and then shooting him, after he himself had persecuted some Legionaries. Carol II’s reaction was to have hundreds of Legionaries shot in the street, without trial, roughly 2–3 per county. And so it went on, and on.

Following the territorial losses of 1940 and after Carol II’s abdication, General Ion Antonescu took power and established an authoritarian military regime, initially in alliance with the Legionary Movement, within the framework of the National Legionary State. Relations with the Iron Guard deteriorated rapidly, because Antonescu was trying to limit Legionary violence without giving up his own authoritarian system.

^{Același crez, în forme ușor diferite: Ion Antonescu și Horia Sima (noul lider al Gărzii de Fier) / The same ethos, in slightly different forms: Ion Antonescu and Horia Sima (the new Iron Guard leader)}

În lunile de coabitare (septembrie 1940 – ianuarie 1941), legionarii au încercat să transforme statul într-un regim fascist revoluționar, prin epurări, confiscări, violențe politice și atacuri antisemite.

În acest climat, Fortul 13 Jilava a devenit scena unuia dintre cele mai grave episoade de violență politică ale epocii. Închisoarea militară era folosită pentru detenția foștilor demnitari și ofițeri considerați responsabili pentru represiunea antilegionară din perioada carlistă. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, un comando legionar a pătruns în fort și a executat sumar 64 de deținuți – episod cunoscut drept Masacrul de la Jilava. Printre victime s-au numărat creatorul Securității, Mihail Moruzov, fostul prim-ministru Gheorghe Argeșanu, fostul ministru al justiției Victor Iamandi, fostul prefect al poliției și ministru de interne Gabriel Marinescu și fostul comandant al Jandarmeriei, Ioan Bengliu. Curios, deși printre deținuți se aflau și comuniști (printre care și viitorul președinte al CC al PCR, Nicolae Ceaușescu), celebri adversari istorici ai legionarilor, aceștia nu au fost vizați în masacru, legionarii fiind concentrați singular pe eliminarea foștilor carliști, care îi persecutaseră în regimul anterior.

„Eu am fost repartizat la celula nr.18. La ora 0.30 s-a auzit semnalul. Am deschis ușa celulei, am comandat "drepți", după care am tras, executând prin împușcare toți 14 deținuți care se găseau înăuntru. După executare am recunoscut cadavrele următorilor 12 [...]. Ceilalți doi nu i-am cunoscut. Repet că execuția am făcut-o prin împușcare și nu am desfigurat nici un cadavru cu toporul. Execuția s-a făcut cu revolvere automate Mausser, cu care era înarmată garda legionară. Dintre executanți cunosc pe următorii [...]. Execuția a durat aproximativ 10 minute...” - Gheorghe Crețu (legionar asasin)

During the months of cohabitation (September 1940 – January 1941), the Legionaries tried to turn the state into a revolutionary fascist regime through purges, confiscations, political violence, and antisemitic attacks.

In this climate, Fort 13 Jilava became the scene of one of the most serious episodes of political violence of the era. The military prison was used to detain former officials and officers considered responsible for the anti-Legionary repression during the Carol II regime. On the night of 26–27 November 1940, a Legionary commando broke into the fort and summarily executed 64 prisoners—an episode known as the Jilava Massacre. Among the victims were the founder of Romanian intelligence, Mihail Moruzov, former Prime Minister Gheorghe Argeșanu, former Justice Minister Victor Iamandi, former Bucharest police prefect and Interior Minister Gabriel Marinescu, and former commander of the Gendarmerie, Ioan Bengliu. Curiously, although there were also communists among the detainees—including the future head of the Central Committee of the Romanian Communist Party, Nicolae Ceaușescu—one of the Legionaries’ well-known historical enemies, they were not targeted in the massacre, as the Legionaries were singularly focused on eliminating the former Carolist officials who had persecuted them under the previous regime.

“I was assigned to cell no. 18. At 12:30 a.m., the signal was heard. I opened the cell door, ordered ‘attention,’ then fired, executing by shooting all 14 prisoners who were inside. After the execution, I identified the bodies of the following 12 [...]. I did not know the other two. I repeat that I carried out the execution by shooting and did not disfigure any corpse with an axe. The execution was carried out with Mauser automatic pistols, with which the Legionary guard was armed. Among the executioners, I know the following [...]. The execution lasted approximately 10 minutes...” — Gheorghe Crețu (Legionary killer)

^{Reconstituire din epocă a Masacrului de la Jilava / Reenactment from the time of the Jilava Massacre}

Masacrul a agravat ruptura dintre Antonescu și Mișcarea Legionară, iar conflictul a culminat în ianuarie 1941, când Garda de Fier a declanșat Rebeliunea legionară la București și în alte orașe. Revolta a fost înăbușită de armată, iar Antonescu a eliminat legionarii de la guvernare, instaurând o dictatură militară personală.

The massacre deepened the rupture between Antonescu and the Legionary Movement, and the conflict culminated in January 1941, when the Iron Guard launched the Legionary Rebellion in Bucharest and other cities. The revolt was crushed by the army, and Antonescu removed the Legionaries from government, establishing a personal military dictatorship.

^{Cadavre de evrei în jurul Jilavei, 1941 / Jewish bodies near Jilava, 1941}

După schimbarea regimului, în zona fortului au fost executați chiar Ion Antonescu, dar și Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin „Picky” Vasiliu, condamnați de Tribunalul Poporului pentru crime de război.

After the regime change, Ion Antonescu himself was executed in the area of the fort, along with Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, and Constantin “Picky” Vasiliu, all condemned by the People’s Tribunal for war crimes.

^{Execuția Mareșalului Ion Antonescu, via @istoriaromanieicolorizata / The execution of Marshall Ion Antonescu, via @istoriaromanieicolorizata}

A treia dictatură

După schimbarea regimului în 1944, instaurarea regimului Gheorghiu-Dej în 1946 și abolirea monarhiei în 1947, puterea reală în România a fost concentrată în jurul Partidului Muncitoresc Român și al liderului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, el însuși trecut prin pușcărie politică. Regimul a reorganizat statul după model sovietic, eliminând opoziția politică, desființând partidele istorice (recent reînființate de Mihai I prin reinstaurarea Constituției din 1923) și construind un aparat represiv dominat de Securitate.

The third dictatorship

After the regime change in 1944, the establishment of the Gheorghiu-Dej regime in 1946, and the abolition of the monarchy in 1947, real power in Romania was concentrated around the Romanian Workers’ Party and its leader, Gheorghe Gheorghiu-Dej, himself a former political prisoner. The regime reorganized the state along Soviet lines, eliminating political opposition, abolishing the historical parties (recently re-established by Michael I through the reinstatement to the 1923 Constitution), and building a repressive apparatus dominated by the Securitate. 

^{Evadarea lui Dej din lagărul de la Târgu Jiu în 1944 (desen) / The escape of Dej from the Târgu Jiu camp in 1944 (drawing)}

În anii 1948–1964, represiunea politică a devenit sistematică: mii de oameni – politicieni, militari, intelectuali, clerici sau simpli suspecți de „atitudine ostilă” – au fost arestați și condamnați pentru „uneltire contra ordinii sociale”. În această perioadă, Fortul 13 Jilava a devenit una dintre principalele verigi ale sistemului penitenciar politic al regimului.

În anii regimului Gheorghiu-Dej, Jilava a funcționat atât ca loc de detenție, cât și ca punct de tranzit pentru deținuții politici transferați spre alte penitenciare sau lagăre de muncă. Condițiile erau extrem de dure: celule supraaglomerate, umezeală permanentă, hrană insuficientă și violență în timpul anchetelor. Fortul era adesea prima etapă a traseului carceral pentru cei arestați de Securitate, înainte de a fi trimiși la Aiud, Gherla, Pitești sau în coloniile de muncă din Delta Dunării, Jilava devenind astfel un simbol al represiunii, chiar împotriva foștilor camarazi.

Printre cei închiși sau executați la Jilava în perioada regimului Gheorghiu-Dej s-au numărat Lucrețiu Pătrășcanu, lider comunist și fost ministru al Justiției, executat aici în 1954 în urma unui proces politic; Remus Koffler, activist comunist executat în același lot; Anton Golopenția, sociolog și colaborator al lui Dimitrie Gusti, mort în detenție la Jilava în 1951; monseniorul Vladimir Ghika, preot catolic și martir al Bisericii, mort în închisoare în 1954; precum și numeroși alți deținuți politici din mediul intelectual sau religios.

Between 1948 and 1964, political repression became systematic: thousands of people—politicians, military officers, intellectuals, clergy, or simply people suspected of a “hostile attitude”—were arrested and convicted for “conspiracy against the social order.” During this period, Fort 13 Jilava became one of the main links in the regime’s political prison system.

In the years of the Gheorghiu-Dej regime, Jilava functioned both as a place of detention and as a transit point for political prisoners transferred to other prisons or labor camps. Conditions were extremely harsh: overcrowded cells, constant dampness, insufficient food, and violence during interrogations. The fort was often the first stage in the carceral route for those arrested by the Securitate, before being sent to Aiud, Gherla, Pitești, or the labor colonies in the Danube Delta, Jilava thus becoming a symbol of repression, even against former comrades.

Among those imprisoned or executed at Jilava during the Gheorghiu-Dej regime were Lucrețiu Pătrășcanu, a communist leader and former minister of justice, executed here in 1954 following a political trial; Remus Koffler, a communist activist executed in the same group; Anton Golopenția, a sociologist and collaborator of Dimitrie Gusti, who died in detention at Jilava in 1951; Monsignor Vladimir Ghika, a Catholic priest and martyr of the Church, who died in prison in 1954; as well as numerous political prisoners from intellectual or religious circles.

^{Pătrășcanu, Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej privind parada de 1 Mai la București, în 1946 / Pătrășcanu, Teohari Georgescu, and Gheorghe Gheorghiu-Dej watching the May Day parade in Bucharest, in 1946}

Ca o mențiune particulară, între 1949 și 1952, comandantul penitenciarului devine Nicolae „Moromete” Maromet, unul dintre cei mai cunoscuți torționari ai României. Cruzimea acestuia a ajuns să fie prea mult chiar și pentru cei ce l-au numit, el fiind transferat des între penitenciare și rămânând în istoria colectivă prin versurile celebrei melodii La Chilia-n port:

La Chilia, la Tătaru, ah ce dureros,

Bate Maromet cu paru’, ah ce dureros,

Of, la Tătaru, la Chilia, vai ce dureros, măi,

Bate Lungu cu frânghia, ah ce dureros, măi.

As a particular note, between 1949 and 1952, the commander of the penitentiary became Nicolae “Moromete” Maromet, one of Romania’s best-known torturers. His cruelty came to be too much even for those who had appointed him, and he was transferred frequently between prisons, remaining in collective memory through the verses of the famous song La Chilia-n port:

At Chilia, at Tătaru, ah, how painful,

Maromet beats with his club, ah, how painful,

Oh, at Tătaru, at Chilia, alas, how painful, hey,

Lungu beats with the rope, ah, how painful, hey.

^{Nicolae Maromet}

A patra dictatură

Încă din 1948, fortul nu mai funcționa ca închisoare militară, ci ca penitenciar. După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965, conducerea statului a fost preluată de Nicolae Ceaușescu, care și-a consolidat, la rândul său, un regim autoritar personalizat.

Deși anii '64-'65 au fost marcați de o relativă destindere politică și de amnistierea majorității deținuților politici, regimul a evoluat ulterior spre un sistem puternic centralizat, dominat de partidul unic, de controlul ideologic și de supravegherea extinsă a societății prin Securitate. Represiunea nu a mai avut amploarea stalinistă din anii 1950, însă opoziția politică organizată era în continuare imposibilă, iar criticii regimului puteau fi anchetați, arestați sau supuși diferitelor forme de presiune și marginalizare.

The fourth dictatorship

As early as 1948, the fort no longer functioned as a military prison, but as a penitentiary. After the death of Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1965, leadership of the state was taken over by Nicolae Ceaușescu, who, in turn, consolidated a personalized authoritarian regime.

Although the years ’64–’65 were marked by a relative political thaw and by the amnesty of the majority of political prisoners, the regime later evolved into a strongly centralized system, dominated by the single party, ideological control, and the extensive surveillance of society through the Securitate. Repression no longer had the Stalinist scale of the 1950s, but organized political opposition remained impossible, and critics of the regime could still be investigated, arrested, or subjected to various forms of pressure and marginalization.

^{Între perioadele de detenție, Nicolae Ceaușescu o cunoaște pe Lenuța Petrescu, cu care va trăi o lungă și frumoasă poveste de dragoste, dar și o controversată carieră politică; portrete din 1939, via adevarul.ro / Between periods of detention, Nicolae Ceaușescu meets Lenuța Petrescu, with whom he would go on to live a long and beautiful love story, as well as a controversial political career; portraits from 1939, via adevarul.ro}

În anii 1964–1968 a fost folosit mai ales ca închisoare de drept comun și ca spațiu de detenție preventivă sau tranzit în sistemul penitenciar. Execuțiile capitale pronunțate de tribunalele regimului au continuat însă să fie puse în aplicare în zona din spatele fortului, cunoscută drept Valea Piersicilor. După 1968, penitenciarul a funcționat în corpurile noi, în care funcționează și astăzi.

Ceea ce vedem astăzi în fort, în materie de „utilități”, datează din această ultimă epocă în care fortul a fost folosit ca penitenciar. Ca să înțelegeți magnitudinea ororilor anterioare raportat la ce veți vedea mai jos, țineți minte că, sub dictatura lui Ceaușescu, fortul a trăit cea mai liberală perioadă din istoria sa, cu cele mai puține încălcări de drepturi. Iar, oricât de odioase ar fi fost faptele petrecute aici, aerul apăsător este amplificat de și mai odioasa lăsare în paragină a acestui loc cu atâta încărcătură istorică. Pentru că cine nu își cunoaște istoria e condamnat să o repete.

In 1964–1968, it was used mainly as a prison for common-law offenders and as a space for preventive detention or transit within the prison system. Capital punishments pronounced by the regime’s tribunals, however, continued to be carried out in the area behind the fort, known as the Peach Valley. After 1968, the penitentiary operated in the new buildings, where it still operates today.

What we see today inside the fort, in terms of “utilities,” dates from this final period in which the fort was used as a penitentiary. So that you can understand the scale of the previous horrors in relation to what you will see below, keep in mind that, under Ceaușescu’s dictatorship, the fort went through the most liberal period in its history, with the fewest rights violations. And, however odious the deeds committed here may have been, the oppressive atmosphere is amplified by the even more odious abandonment into ruin of this place with such a heavy historical burden. Because those who do not know their history are condemned to repeat it.

^{Harta turistică, via ilfovul.ro / Tourist map, via ilfovul.ro}

^{Intrarea în fort a văzut cam tot atâtea straturi de vopsea multicolore precum asasinate nuanțate de diversele culori politice / The entrance to the fort has seen about as many layers of multicolored paint as assassinations tinged by the various political colors}

^{Cum treci pe sub poarta de intrare, în ale cărei aripi se aflau cancelariile administrative care primeau deținuții, ajungi în curtea interioară; aici, în stânga, sunt serele, folosite și astăzi de deținuții din actualul penitenciar / As you pass under the entrance gate, in whose wings were the administrative offices that received the prisoners, you reach the inner courtyard; here, on the left, are the greenhouses, still used today by inmates from the current penitentiary}

^{Corpul de detenție, văzut din curtea principală; în partea dreaptă, curtea interioară, la care vom reveni; în partea stângă, poarta pe sub cel de-al doilea inel al fortului / The detention block, seen from the main courtyard; on the right, the inner courtyard, to which we will return; on the left, the gate beneath the fort’s second ring}

^{Prin tunelul de sub poartă / Through the tunnel beneath the gate}

În tunelul de sub poarta prin care se intră în celule este amenajată (mult spus) o expoziție istorică cu panouri informative despre cei care au fost deținuți aici în perioada 1948–1968, printre care se află și nume ca misticul ortodox Nicolae Steinhardt sau politicianul țărănist Corneliu Coposu. Tot aici găsim însă și detalii interesante despre penitenciar, pe care le expun ca atare (doar în română).

In the tunnel beneath the gate through which one enters the cells, there is set up—if that is not too generous a word—a historical exhibition with informative panels about those who were imprisoned here during the 1948–1968 period, among them names such as the Orthodox mystic Nicolae Steinhardt or the peasantist politician Corneliu Coposu. Here we also find interesting details about the penitentiary itself, which I present as such (only in Romanian).

Prin tunel se intră în cele două aripi ale penitenciarului, care sunt identice. Acestea găzduiesc câte 17 celule simple, în fiecare dintre care erau cazați zeci de deținuți.

Through the tunnel one enters the two wings of the penitentiary, which are identical. These each contain 17 standard cells, in each of which dozens of prisoners were housed.

^{Uși... / Doors...}

^{...și ferestre / ...and windows}

^{Celule / Cells}

^{Paturi / Beds}

^{Haine și accesorii / Clothes and accessories}

^{Jilava, cimitir de oameni și de obiecte / Jilava, a graveyard for people and objects alike}

Dincolo de colțul culoarului se găsesc aceleași holuri lungi cu celule, până într-un capăt, unde ajungem la infirmerie, sau celula unde a murit Monseniorul Vladimir Ghika.

Beyond the corner of the corridor lie the same long hallways lined with cells, all the way to the far end, where we reach the infirmary, or the cell where Monsignor Vladimir Ghika died.

^{Holuri, holuri arcuite, unele în apă oglindite / Corridors, arched corridors, some reflected in water}

Ieșind de la infirmerie către curtea interioară, în stânga dăm de zidul de execuție, iar în dreapta, de intrarea către curțile pentru plimbare. Acestea erau 8 „felii de pizza” supravegheate de un jandarm dintr-un turn central, iar deținuții intrau aici câte unul, cu schimbul, pentru câteva minute pe zi.

Exiting the infirmary toward the inner courtyard, on the left we come upon the execution wall, and on the right, the entrance to the exercise yards. These were 8 “pizza slices” watched over by a gendarme from a central tower, and the prisoners entered here one at a time, in rounds, for a few minutes each day.

Pentru a intra spre „inima” fortului, spre reduit, mai trecem de o curte, cu un popas la casimcă – un spațiu veșnic umed, din tavanul căruia picura apă, în care erau înghesuiți câte 4 deținuți într-o celulă de un metru pătrat.

To enter toward the “heart” of the fort, toward the keep, we pass through another courtyard, with a stop at the casimcă – a perpetually damp space, from whose ceiling water driped, where as many as 4 prisoners were crammed into a cell of one square meter.

^Casimca

În reduit găsim două aripi „celulare” (dar mai scurte decât până acum), unde rezidau cei mai persecutați deținuți sau cei în prag de a primi pedeapsa capitală. Celulele sunt la fel pe ambele părți.

In the keep, we find two “cellular” wings (though shorter than the ones seen so far), where the most persecuted prisoners were held, or those on the verge of receiving the death penalty. The cells are the same on both sides.

^{Celule din reduit, presupuse a-l fi găzduit pe Ion Antonescu și alți condamnați la moarte / Cells in the keep, believed to have housed Ion Antonescu and other prisoners sentenced to death}

^{Tunel circular de aerisire, prin corpul reduitului / Circular ventilation tunnel, through the body of the keep}

Sunt însă în reduit mai multe spații distincte pe care le vedem mai departe. Începem cu izolarea, unde erau ținuți deținuții înainte de a fi executați. Aici, stăteau într-o celulă cu un prici care se rabata de la jumătate, iar în tot timpul zilei nu aveau voie să se așeze pe el sau să se sprijine pe pereți. Stăteau ore întregi, în picioare, în mijlocul acestei celule. Mulți deținuți aici și-au pierdut mințile și tot aici au găsit, la schimb, credința.

There are, however, several distinct spaces in the keep, which we will see further on. We begin with solitary confinement, where prisoners were held before being executed. Here, they stayed in a cell with a bunk that folded up halfway, and throughout the entire day they were not allowed to sit on it or lean against the walls. They stood for hours on end, in the middle of this cell. Many prisoners lost their minds here, and here too, in return, they found faith.

Înapoi în holul principal al celularelor din reduit, în aripa stângă se găsește o altă sală de interes – o fostă celulă comună, care a fost organizată de un ONG ca mini-expoziție legată de cenzură. Aici vedem mașini de scris și documente, lăsate astăzi elementelor. 

Aceste mașini de scris de aici sunt importante pentru că, în vremurile cele mai securiste, acestea erau înregistrate oficial. Atunci când le înregistra, responsabilul de la Securitate putea face mici modificări (înlocuind fontul unei litere sau mutând spațiul de lângă ea milimetric), știind astfel cu exactitate, dacă apăreau în societate manifeste, care mașină de scris le-a generat. Metode similare sunt folosite de serviciile de informații de peste tot, de când lumea.

Back in the main hallway of the keep cell blocks, in the left wing there is another room of interest – a former shared cell, arranged by an NGO as a mini-exhibition related to censorship. Here we see typewriters and documents, now left exposed to the elements. 

These typewriters are important because, in the most securitarian years, they were officially registered. When registering them, the Securitate officer in charge could make small modifications to them (replacing the typeface of a letter or shifting the space next to it by a millimeter), thus knowing exactly, if manifestos appeared in society, which typewriter had produced them. Similar methods have long been used, all over the world.

^{Celula, pictată cu scene tipic românești / The cell, painted with typically Romanian scenes}

^{În baie / In the bathroom}

^{Probe / Evidence}

Din sala centrală a fortului, sală în care se ținea artileria pe vremurile lui Carol I, pentru a o proteja de un eventual atac, se trece către două săli simetrice, denumite „Neagra”. Acestea erau celule cum am mai văzut, diferența fiind că erau mai mari, vopsite complet în negru pentru a absorbi orice lumină și erau punctul terminus pentru tortura psihologică. Deținuții erau aruncați aici la grămadă, într-un întuneric complet, fără a ști cu cine mai sunt în cameră. Bâjbâitul printre oameni, șobolani și hârdaie cu dejecții, vocile adevărate sau închipuite, puținele paturi pe care se băteau zeci de deținuți erau concepute anume ca, după o „sesiune” la Neagra, să nu mai știi dacă e zi sau noapte și ce e adevărat sau nu.

E important de menționat că, pânza freatică din Jilava fiind la suprafață, iar fortul fiind săpat în pământ, mai ales în aceste celule din inima fortului se formează, efectiv, stalactite. Nu e de mirare că umezeala de aici a îmbolnăvit pe multă lume.

From the central hall of the fort, the hall where the artillery was kept in Carol I’s time in order to protect it from a possible attack, one passes into two symmetrical rooms called “The Black.” These were cells like the ones we have already seen, the difference being that they were larger, painted entirely black to absorb all light, and represented the final stage of psychological torture. Prisoners were thrown in here together, in complete darkness, without knowing who else was in the room with them. Groping among people, rats, and buckets of waste, the real or imagined voices, the few beds over which dozens of prisoners fought were all designed so that, after a “session” in The Black, you would no longer know whether it was day or night, or what was real and what was not.

It is important to mention that, because Jilava’s water table lies close to the surface and the fort was dug into the ground, actual stalactites form especially in these cells at the heart of the fort. It is no wonder that the dampness here made many people ill.

Urcăm apoi la nivelul solului, către punctul central al reduitului, sau inima inimii fortului. Aici era staționat și susținut de structura circulară tunul central. Pe laterale se formează două scurte culoare care duc către două alte cilindre similare, dar mai mici, ce susțineau artilerie în vremea lui Carol.

We then climb up to ground level, toward the central point of the keep, or the heart of the heart of the fort. Here the central cannon was stationed and supported by the circular structure. On the sides, two short corridors lead to two other similar but smaller cylinders, which supported artillery in Carol’s time.

^{Un petec de cer – puțul tunului / A patch of sky – the cannon shaft}

Pe aici ieșim și noi, iar acum ne aflăm deasupra fortului.

This is also the way we come out, and now we find ourselves above the fort.

Aici luăm o gură bună de aer și câteva vederi de sus, înainte de a ne întoarce pe unde am venit.

Here we take a good breath of air and a few views from above before returning the way we came.

^{De sus: Puț de tun betonat; vârful sudic al fortului; tunuri încastrate în fort / From above: Concrete cannon shaft; the southern tip of the fort; cannons embedded in the fort}

^{Mușchi și licheni pe buza puțului de tun – viața găsește întotdeauna o cale / Moss and lichens on the rim of the cannon shaft – life always finds a way}

Pe drumul înapoi mai culegem ultime impresii: mici celule înghesuite în pereții fortului, cu diverse folosințe, sau feluritele zăbrele, porți sau uși.

On the way back, we gather a few final impressions: small cells cramped into the walls of the fort, with various uses, and the different kinds of bars, gates, and doors.

Printre ultimii deținuți executați la Jilava în perioada lui Ceaușescu se numără Ion Rîmaru, condamnat pentru o serie de crime comise la începutul anilor 1970 și executat în 1971, precum și Gheorghe Ștefănescu „Bachus”, implicat într-un mare caz de evaziune și contrabandă în anii 1980 și executat în 1981. Deși nu au fost deținuți politici, aceste cazuri ilustrează rolul pe care Jilava l-a păstrat în sistemul penal al regimului: loc de detenție severă și de aplicare a celor mai dure pedepse prevăzute de lege.

Cazul lui Ion Rîmaru este elocvent pentru cum se aplicau pedepsele, chiar și pentru cei mai odioși criminali: acuzat de 14 victime (dintre care, cu suprapuneri, pentru 4 crime, 5 violuri și 6 tentative de omor), anchetat și condamnat rapid, acesta a susținut implicarea tatălui său, însă asta nu i-a anulat execuția. La un an diferență, alte 4 vechi crime neelucidate au fost într-adevăr atribuite tatălui său, căruia Securitatea nu s-a mai obosit să-i facă proces și pe care l-a executat aruncându-l din tren un an mai târziu.

Among the last prisoners executed at Jilava during Ceaușescu’s period were Ion Rîmaru, convicted for a series of crimes committed in the early 1970s and executed in 1971, as well as Gheorghe Ștefănescu “Bachus,” involved in a major case of tax evasion and smuggling in the 1980s and executed in 1981. Although they were not political prisoners, these cases illustrate the role Jilava retained within the regime’s penal system: a place of harsh detention and of enforcing the most severe penalties provided by law.

Ion Rîmaru’s case is telling of how punishments were applied, even to the most odious criminals: accused of 14 victims (including, with overlaps, for 4 murders, 5 rapes, and 6 attempted murders), investigated and sentenced quickly, he claimed that his father had been involved, but that did not cancel his execution. One year later, 4 other old unsolved murders were indeed attributed to his father, for whom the Securitate did not even bother to go to trial, and whom it executed by throwing him from a train a year later.

^{Ion Rîmaru}

În decembrie 1989, la Penitenciarul București–Jilava a avut loc o revoltă a deținuților, iar în zilele Revoluției au fost duși aici și demonstranți arestați fără mandate, ceea ce leagă simbolic fortul și de finalul violent al dictaturii ceaușiste.

În anii următori, vechiul fort și-a pierdut rolul de penitenciar și a intrat într-un proces lent de abandon, recuperare memorială și reevaluare istorică. În prezent, deși se află într-o stare avansată de degradare, este în același timp și cel mai mare, și cel mai bine conservat fort din vechea centură de fortificații a lui Carol I.

Fortul 13 este astăzi monument istoric. În 2024, fortul a fost preluat în administrare de Consiliul Județean Ilfov, iar în 2026 proiectul de restaurare și valorificare publică este deja pus în consultare publică.

In December 1989, a prisoners’ revolt took place at Bucharest–Jilava Penitentiary, and during the days of the Revolution, demonstrators arrested without warrants were also brought here, which symbolically links the fort to the violent end of the Ceaușescu dictatorship as well.

In the years that followed, the old fort lost its role as a penitentiary and entered a slow process of abandonment, memorial recovery, and historical reassessment. At present, although it is in an advanced state of decay, it is at the same time both the largest and the best-preserved fort in Carol I’s former belt of fortifications.

Fort 13 is today a historical monument. In 2024, the fort was taken into the administration of the Ilfov County Council, and in 2026 the restoration and public redevelopment project is already under public consultation.

^{via stirileprotv.ro}

După 1990, Penitenciarul București-Jilava a rămas una dintre cele mai problematice și mai vizibile unități ale sistemului penitenciar românesc și a intrat frecvent în atenția publică din cauza supraaglomerării, a condițiilor materiale slabe și a rolului său logistic important în zona Capitalei. Tocmai de aceea, Jilava a ajuns să fie invocată constant atât în presa românească, cât și în dosarele privind condițiile de detenție din România. Aici găsiți un articol excelent (din păcate doar în română) despre condițiile de la Jilava.

After 1990, Bucharest-Jilava Penitentiary remained one of the most problematic and most visible units of the Romanian prison system and frequently came to public attention because of overcrowding, poor material conditions, and its important logistical role in the Capital area. Precisely for this reason, Jilava came to be constantly invoked both in the Romanian press and in case files concerning detention conditions in Romania. You will find here an excellent article (unfortunately only in Romanian) about conditions at Jilava.

^{Ieșind din fort pe unde am intrat, vedem în față unul dintre corpurile „noi”, construite în epoca Ceaușescu, după 1968 / As we leave the fort the way we entered, we see in front of us one of the “new” buildings, constructed during the Ceaușescu era, after 1968}

În următoarele două decenii, penitenciarul a fost implicat repetat în litigii privind drepturile omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în mai multe cauze încălcări ale articolului 3 din Convenție în legătură cu detenția la Jilava, invocând supraaglomerarea, igiena precară și condițiile materiale improprii; printre hotărârile relevante se numără cauzele Iacov Stanciu v. Romania, Mihăilă v. Romania, Aurel Rădulescu v. Romania, Ciupercescu v. Romania, Vasile v. Romania și Rădoi și alții v. Romania. Problema a fost suficient de persistentă încât să intre și în tabloul mai larg al cauzei-pilot Rezmiveș și alții v. Romania, care a tratat caracterul structural al condițiilor necorespunzătoare din penitenciarele românești, inclusiv cu referiri la Jilava.

Toate aceste cazuri sunt publice, hotărârile aflându-se atât în română, cât și în engleză pe internet, în caz că doriți mai multe detalii legate de condițiile din penitenciare și cât au persistat acestea sau cât ne-au costat pe toți, ca societate. Ca un exemplu, în anul 2013 nevoile încă se făceau la hârdău...

In the following two decades, the penitentiary was repeatedly involved in human rights litigation. The European Court of Human Rights found in several cases violations of Article 3 of the Convention in connection with detention at Jilava, citing overcrowding, poor hygiene, and inadequate material conditions; relevant judgments include Iacov Stanciu v. Romania, Mihăilă v. Romania, Aurel Rădulescu v. Romania, Ciupercescu v. Romania, Vasile v. Romania, and Rădoi and Others v. Romania. The problem was persistent enough to become part of the broader framework of the pilot judgment Rezmiveș and Others v. Romania, which addressed the structural nature of inadequate conditions in Romanian prisons, including references to Jilava.

All these cases are public, and the judgments can be found online both in Romanian and in English, in case you want more details about prison conditions, how long they persisted, or how much they cost all of us as a society. As one example, in 2013 bodily needs were still being relieved in a bucket...

Un caz emblematic pentru această perioadă este acela al omului de afaceri Dan Adamescu. Încarcerat la Rahova și apoi la Jilava în 2016, Dan Adamescu a susținut că detenția i-a afectat grav starea de sănătate. El a reclamat condiții improprii și lipsa unor dotări medicale elementare; s-a plâns de supraaglomerare, mizerie, hrană slabă, toalete improprii, șobolani, lipsa spațiului de mișcare și a asistenței adecvate pentru un deținut bolnav. După transferul la o clinică privată, a murit în 2017, la mai puțin de un an de la încarcerare, cel mai probabil din cauza unei septicemii.

„Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masă cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Duşul era situat lângă WC. (…) Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunţ la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea şi până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar. (…) Am avut probleme cu somnul pe timpul nopţilor în Penitenciarul Rahova deoarece deţinuţii ţipau şi se loveau cu capul de uşile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad.”

„Din nou, nevoile urgente de sănătate sunt respinse din motive birocratice. Sunt ucis de proceduri și documente. Nu există nicio îndoială acum în mintea mea că am fost refuzat cu bună știință de la un tratament pentru a induce o moarte rapidă.”

An emblematic case for this period is that of businessman Dan Adamescu. Imprisoned at Rahova and then at Jilava in 2016, Dan Adamescu claimed that detention had seriously worsened his state of health. He complained of improper conditions and the lack of basic medical facilities; he spoke of overcrowding, filth, poor food, inadequate toilets, rats, lack of space for movement, and inadequate assistance for a sick detainee. After being transferred to a private clinic, he died in 2017, less than a year after his imprisonment, most likely because of septicemia.

“There were three bunk beds in the cell, so 6 places in total. A table with a television were in the cell. The toilet was integrated into the cell, but I was lucky enough to find a normal toilet with a seat. The shower was located next to the toilet. (…) My state of health deteriorated so badly that I had to give up several visits from my lawyer because I could not bear the pain caused by walking from my cell to the meeting rooms. There was no wheelchair in the prison. (…) I had trouble sleeping at night in Rahova Penitentiary because the inmates were shouting and banging their heads against the cell doors. It was absolutely terrifying. I had the impression that I had reached hell.”

“Once again, urgent health needs are being rejected for bureaucratic reasons. I am being killed by procedures and paperwork. There is now no doubt in my mind that I was knowingly denied treatment in order to bring about a quick death.”

^{Dan Adamescu, via romanialibera.ro}

Începând treptat cu anii 2020, penitenciarul a intrat într-un proces mai clar de modernizare. Datele oficiale arată că profilul actual nu mai este cel al vechii „pușcării de tranzit” din anii 2000, ci al unei unități orientate în principal spre regim deschis și semideschis. În 2022 au fost create 52 de locuri noi de cazare, în 2023 alte 210, iar în iulie 2024 Ministerul Justiției anunța finalizarea a încă 124 de locuri noi și semnarea contractului pentru alte 100; la acel moment, penitenciarul avea 1.156 de persoane private de libertate și era prezentat ca una dintre unitățile fruntașe la folosirea deținuților la muncă. În paralel, rapoartele ANP și monitorizările Avocatului Poporului arată că modernizarea există, dar nu a șters complet vulnerabilitățile vechi ale infrastructurii și serviciilor.

Beginning gradually in the 2020s, the penitentiary entered a clearer process of modernization. Official data show that its current profile is no longer that of the old “transit prison” of the 2000s, but of a unit mainly oriented toward open and semi-open detention regimes. In 2022, 52 new accommodation places were created, in 2023 another 210, and in July 2024 the Ministry of Justice announced the completion of 124 additional places and the signing of the contract for 100 more; at that time, the penitentiary held 1,156 persons deprived of liberty and was presented as one of the leading units in employing inmates. At the same time, NPA reports and Ombudsman monitoring show that modernization exists, but has not completely erased the old vulnerabilities of the infrastructure and services.

^{Deținuți de la Penitenciarul Jilava construiesc cuști pentru câini, via b365.ro / Inmates from the Jilava Penitentiary building dog-kennels, via b365.ro}

Chiar și după aceste investiții, Jilava a rămas în centrul unor controverse serioase. În iunie 2025, moartea lui Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a declanșat verificări oficiale ale ANP și un val de întrebări publice privind intervenția medicală și procedurile interne; presa a tratat cazul ca pe o moarte suspectă, iar autoritățile au anunțat controale și verificări.

Even after these investments, Jilava remained at the center of serious controversies. In June 2025, the death of Laurențiu Duduianu, one of the leaders of the Pian clan, triggered official checks by the National Prison Administration and a wave of public questions regarding medical intervention and internal procedures; the press treated the case as a suspicious death, and the authorities announced inspections and inquiries.

^{Laurențiu Duduianu, 36 de ani, decedat de infarct miocardic în 2025, în Penitenciarul Jilava / Laurențiu Duduianu, 36 years old, died of a myocardial infarction in 2025, in Jilava Penitentiary}

Tot în 2025, doi polițiști de la Penitenciarul Jilava au fost reținuți de DIICOT sub acuzația că vindeau droguri deținuților și le furnizau telefoane mobile, fapt care a reactivat imaginea Jilavei ca spațiu vulnerabil la rețele informale și abuzuri interne.

Penitenciarul a rămas în atenția publică prin anchete privind incidente interne, precum și prin prezența unor persoane publice condamnate în dosare de corupție sau crimă organizată, între care Radu Mazăre, Codruț Șereș, Cristian Borcea, Nati Meir și Remus Truică.

Also in 2025, two police officers from Jilava Penitentiary were detained by DIICOT on charges that they were selling drugs to inmates and supplying them with mobile phones, which reactivated Jilava’s image as a place vulnerable to informal networks and internal abuse.

In recent years as well, the penitentiary has remained in the public eye through investigations into internal incidents, as well as through the presence of public figures convicted in corruption or organized crime cases, among them Radu Mazăre, Codruț Șereș, Cristian Borcea, Nati Meir, and Remus Truică.

^{Cristi Borcea, condamnat inițial la peste 7 ani (din care a executat 9 luni la Poarta Albă și Jilava), reabilitat de instanță în 2025 / Cristi Borcea, initially sentenced to over 7 years (of which he served 9 months at Poarta Albă and Jilava), rehabilitated by the court in 2025}

^{Easter egg: găsiți această treaptă într-o celulă din vechiul fort (dacă ar mai fi fost în folosință, i-aș fi putut atribui proiectul lui Borcea) / Easter egg: you can find this step in a cell of the old fort (if it were still in use, I could have attributed its design to Borcea)}

Cum arată astăzi noile celule de la Jilava, ce fel de deținuți găzduiește și cum îi ține ocupați, vedeți în acest foarte interesant reportaj al unui jurnalist spaniol, publicat foarte recent, în decembrie 2025.

What the new cells at Jilava look like today, what kind of inmates it houses, and how it keeps them occupied can be seen in this very interesting report by a Spanish journalist, published very recently, in December 2025.

^{via @Tarzandez}

În doar puțin peste 100 de ani, Jilava a devenit astfel locul unde s-au întâlnit toate răzbunările politice interne, iar evoluția sa urmează îndeaproape evoluția statului modern român, de la cele mai sângeroase origini ale sale și până la încercările recente de a ține pasul cu drepturile omului – chiar și pentru deținuți.

În ziua de azi poate deveni însă nu doar un spațiu de penitență, ci și unul de reabilitare. An de an, începând cu 2009, rezidenții de la Jilava participă la Festivalul de Teatru pentru Deținuți, la care am văzut și eu o piesă în 2011, iar prin asociații precum Comunitatea Terapeutică Phoenix își exersează și monetizează și talentele plastice.

In just a little over 100 years, Jilava thus became the place where all internal political vendettas met, and its evolution closely follows that of the modern Romanian state, from its bloodiest origins to its recent attempts to keep pace with human rights—even for prisoners.

Nowadays, however, it may become not only a space of penitence, but also one of rehabilitation. Year after year, starting in 2009, the residents of Jilava have taken part in the Theatre Festival for Prisoners, where I myself saw a play in 2011, and through associations such as the Phoenix Therapeutic Community they also practice and monetize their artistic talents.

^{String art, 2011 (rezident Cornel Silviu)}

Mai în glumă, căci adesea am gura mare, le-am zis prietenilor că merg să văd Fortul 13 preventiv. După toate câte am citit și am văzut pentru a scrie acest articol, după ce am simțit în fort, pot doar să sper să nu fie și mai în serios.

Las, deci, Jilava în urmă, iar când voi mai trece pe aici, o voi trata cu respectul cuvenit.

Half jokingly, since I often have a big mouth, I told my friends that I was going to see Fort 13 as a preventive measure. After everything I read and saw in order to write this article, and after what I felt inside the fort, I can only hope it will not come true.

So I leave Jilava behind, and when I pass through here again, I will treat it with the respect it deserves. 

1. Cost: 0 RON (individual) / 140 RON preț tur
2. Durată: 1 oră biserici + 2-3 ore fort
3. Verdict: 9/10 - merită mult!

1. Cost: 0 RON (individually arranged) / 140 RON the cost of the tour
2. Duration: 1 hour for the churches + 2-3 hours for the fort
3. Verdict: 9/10 - worth it a lot!