Deși stau în Sectorul 3 și am trecut adesea pe aici, astăzi vom vorbi despre două cartiere care îți cer puțină atenție, dar care, dacă le-o acorzi, îți oferă la schimb povești cu industriași interbelici și îl au ca actor principal pe nepotul lui Creangă. Începutului și sfârșitului capitalismului industrial bucureștean le rămân martore halele de fabrică, ultima stație de metrou de pe magistrala M1 și oaza de natură de la marginea cartierului muncitoresc născut în jurul industriei locale.
Although I live in Sector 3 and have often passed through this area, today we will talk about two neighborhoods that ask for a little attention but, if you give it to them, offer in return stories of interwar industrialists, with Creangă’s nephew as their main character. The beginning and end of Bucharest’s industrial capitalism are still witnessed by factory halls, the last metro station on the M1 line, and the natural oasis at the edge of the working-class neighborhood born around the local industry.
Vom vorbi astăzi despre două cartiere, pentru că s-au format împreună și, chiar și în ziua de azi, să te uiți la unul fără să-l vezi pe celălalt ar da o imagine incompletă.
Today we will talk about two neighborhoods, because they developed together and, even today, looking at one without seeing the other would give an incomplete picture.
Cartierele Malaxa, în vest, și Industriilor, spre est, marcate cu roșu, în cadrul Sectorului 3, marcat cu negru // The Malaxa neighborhood, to the west, and Industriilor, to the east, marked in red, within Sector 3, marked in black
Zona viitorului cartier Malaxa–23 August era locuită cu mult înainte de apariția industriei moderne. Cercetările arheologice făcute în anii 1960 la capătul străzii Peleș (granița nord-estică a cartierului), pe malul lacului Pantelimon, au scos la iveală vestigii din epoci foarte diferite: urme de locuire neolitică, materiale dacice și prefeudale, semn că acest teritoriu a fost folosit și populat din vechime.
În Evul Mediu, spațiul dintre satele Florești și Cățelu era ocupat mai ales de terenuri agricole, livezi, vii și zone mlăștinoase formate de Colentina, iar viața locului era influențată și de marile așezăminte religioase din jur, precum Mărcuța, Cernica și Sfântul Pantelimon.
The area of the future Malaxa–23 August neighborhood was inhabited long before the emergence of modern industry. Archaeological research carried out in the 1960s at the end of Peleș Street (the northeastern boundary of the neighborhood), on the shore of Lake Pantelimon, uncovered remains from very different periods: traces of Neolithic habitation, Dacian and pre-feudal materials, showing that this territory had been used and populated since ancient times.
In the Middle Ages, the space between the villages of Florești and Cățelu was occupied mainly by agricultural land, orchards, vineyards, and marshy areas formed by the Colentina River, while local life was also influenced by the major religious establishments nearby, such as Mărcuța, Cernica, and Sfântul Pantelimon.
Fildeș de mamut descoperit în Lacul Pantelimon, via historia.ro // Mammoth ivory discovered in Lake Pantelimon, via historia.ro
Această zonă a rămas însă înafara satelor din jur, dar și înafara Bucureștiului, până în 1968, când apare pentru prima dată pe harta orașului.
This area remained though outside the nearby villages, as well as outside Bucharest, until 1968, when it first appeared on the city map.
Sus: harta Bucureștiului din 1968; jos: cartierul Malaxa–23 August // Top: the map of Bucharest from 1968; bottom: the Malaxa–23 August neighborhood
Totuși, un moment decisiv pentru schimbarea caracterului zonei a venit mult mai devreme, în 1911, odată cu construirea căii ferate București–Oltenița. Aceasta a dat locului o nouă direcție economică și a pregătit terenul pentru dezvoltarea industrială ulterioară. Linia ferată a legat estul Bucureștiului de sudul rural al țării și a contribuit la formarea viitorului bazin de muncitori care aveau să lucreze pe platformele industriale ridicate aici, mulți dintre ei făcând inițial naveta din județele sudice.
However, a decisive moment in changing the character of the area came much earlier, in 1911, with the construction of the Bucharest-Oltenița railway. This gave the place a new economic direction and prepared the ground for its later industrial development. The railway connected eastern Bucharest to the rural south of the country and contributed to the formation of the future labor pool that would work on the industrial platforms built here, many of them initially commuting from the southern counties.
Halta Titan Sud, aflată inițial în perimetrul actualului cartier Industriilor, iar astăzi ușor spre nord-vest, în cartierul Pantelimon, este capătul terminus bucureștean al rutei feroviare 801: București–Oltenița, care străbate cartierul; în trecut, trenurile ajungeau până la Gara de Est/Obor // Titan Sud halt, initially located within the area of today’s Industriilor neighborhood and now slightly to the northwest, in the Pantelimon neighborhood, is the Bucharest terminus of railway route 801: Bucharest–Oltenița, which crosses the Industriilor neighborhood; in the past, trains continued as far as Gara de Est/Obor
1. După 1921 începe etapa fondatoare a cartierului propriu-zis. În acel an, Nicolae Malaxa cumpără un teren la periferia Bucureștiului și ridică aici un atelier de reparații pentru locomotive.
Nicolae Malaxa (1884–1965), născut la Huși și format ca inginer la Politehnica din Karlsruhe, a fost unul dintre marii industriași ai României interbelice și creatorul unui vast grup economic construit în jurul uzinelor de la marginea estică a Bucureștiului. După începuturi în zona atelierelor mecanice și după implicarea în afaceri precum fabrica de ulei Mândra de la Bârlad, el a fondat, în 1921, atelierul care avea să devină nucleul Uzinelor Malaxa. A dezvoltat apoi, într-un ritm spectaculos, un concern industrial integrat, cu producție de locomotive, automotoare, motoare Diesel, aparataj feroviar, țevi fără sudură, oțel, optică industrială și armament, sprijinit de contracte de stat, credite și o relație strânsă cu CFR. Om cu instinct economic excepțional, dar și personaj controversat, Malaxa a întreținut relații privilegiate cu monarhia, a finanțat medii politice foarte diferite și a fost asociat inclusiv cu cercuri legionare, ceea ce i-a complicat imaginea publică. După 1948, odată cu naționalizarea, și-a pierdut imperiul industrial, a părăsit România, s-a stabilit în Statele Unite și a murit în exil, rămânând însă una dintre figurile centrale ale industrializării românești din secolul XX.
1. After 1921, the founding stage of the neighborhood itself began. That year, Nicolae Malaxa bought a plot of land on the outskirts of Bucharest and built a locomotive repair workshop there.
Nicolae Malaxa (1884–1965), born in Huși and trained as an engineer at the Karlsruhe Polytechnic, was one of the great industrialists of interwar Romania and the creator of a vast economic group built around the factories on the eastern edge of Bucharest. After his beginnings in mechanical workshops and his involvement in businesses such as the Mândra oil factory in Bârlad, he founded, in 1921, the workshop that would become the nucleus of the Malaxa Works. He then developed, at a spectacular pace, an integrated industrial concern producing locomotives, railcars, Diesel engines, railway equipment, seamless pipes, steel, industrial optics, and armaments, supported by state contracts, credit, and a close relationship with CFR. A man with exceptional economic instinct, but also a controversial figure, Malaxa maintained privileged relations with the monarchy, financed very different political circles, and was associated even with Legionary circles, which complicated his public image. After 1948, with nationalization, he lost his industrial empire, left Romania, settled in the United States, and died in exile, remaining nonetheless one of the central figures of Romanian industrialization in the twentieth century.
Ion Theodorescu-Sion - Portret (Nicolae Malaxa), 1925 // Ion Theodorescu-Sion - Portrait (Nicolae Malaxa), 1925
În jurul acestui nucleu industrial începe să se formeze și cartierul de case. Muncitori simpli, veniți mai ales din mediul rural, în special din părțile Ialomiței, își cumpără parcele mici, de 200–300 de metri pătrați, și își construiesc gospodării modeste. Astfel, cartierul se naște direct din relația dintre uzină și locuire, dintre locul de muncă și mica proprietate muncitorească.
Around this industrial nucleus, a residential neighborhood of houses also began to take shape. Ordinary workers, mostly from rural areas, especially from the Ialomița region, bought small plots of 200–300 square meters and built modest households. Thus, the neighborhood was born directly from the relationship between factory and housing, between the workplace and small working-class property.
Aspecte semi-rurale de pe Șoseaua Industriilor, principala arteră de circulație care desparte în două cartierul Industriilor; în colțul sud-vestic, șoseaua și calea ferată care o însoțește constituie și granița cu cartierul Faur, dominat de Hala Laminor (vechea Fabrică de țevi), via google.com/maps // Semi-rural views along Șoseaua Industriilor, the main traffic artery that divides the Industriilor neighborhood in two; in the southwestern corner, the road and the railway running alongside it also form the boundary with the Faur neighborhood, dominated by Hala Laminor, the former Pipe Factory, via google.com/maps
Primele hale, aparținând Fabricii de locomotive Malaxa, au fost proiectate de arhitectul N. Petculescu și realizate în 1928. Dezvoltarea rapidă și haotică ulterioară a impus integrarea primelor ateliere mecanice într-un complex coerent și unificarea fronturilor, dar și completarea ansamblului, prin alipire, cu mai multe hale modulare care să permită această unificare. De acest proces, precum și de construirea unor repere ulterioare - unele dispărute, precum porțile de intrare; unele adaptate, precum multe dintre hale și anexe, inclusiv clădiri de birouri, laboratoare și restaurante; și unele restaurate, precum Hala Laminor - este legat numele arhitectului Horia Creangă, nepotul marelui scriitor Ion Creangă.
Horia Creangă (1893–1943) a fost una dintre figurile majore ale arhitecturii românești interbelice și, pentru mulți istorici, principalul promotor al modernismului în România. Nepot al lui Ion Creangă, format la École des Beaux-Arts și activ mai ales în anii 1930, el a proiectat peste 70 de clădiri foarte diverse - de la imobile de raport, vile și clădiri publice până la hale, pavilioane și ansambluri industriale - impunând un limbaj arhitectural sobru, clar și funcțional, bazat pe simplitate, proporție și forța volumelor bine controlate. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără blocul ARO, imobilul Malaxa-Burileanu, Teatrul Giulești, Halele Obor, ARO Palace din Brașov și ansamblul Uzinelor Malaxa, unde a dat industriei românești una dintre cele mai coerente și puternice expresii arhitecturale ale sale, prin poarta principală, Fabrica de țevi, unificarea fronturilor, pavilionul administrativ și laboratoarele. Opera lui Horia Creangă rămâne esențială pentru înțelegerea modernizării Bucureștiului și a arhitecturii românești interbelice.
The first halls, belonging to the Malaxa Locomotive Factory, were designed by architect N. Petculescu and completed in 1928. The rapid and rather chaotic development of the site made it necessary to integrate the first mechanical workshops into a coherent complex and to unify the street fronts, while also expanding the ensemble through the addition of several modular halls that made this unification possible. This process, as well as the construction of later landmarks — some now lost, such as the entrance gates; some adapted, such as many of the halls and annexes, including office buildings, laboratories, and restaurants; and some restored, such as Hala Laminor — is associated with the architect Horia Creangă, nephew of the great writer Ion Creangă.
Horia Creangă (1893–1943) was one of the major figures of interwar Romanian architecture and, for many historians, the main promoter of modernism in Romania. A nephew of Ion Creangă, trained at the École des Beaux-Arts and active especially in the 1930s, he designed more than 70 highly diverse buildings — from apartment blocks, villas, and public buildings to halls, pavilions, and industrial ensembles — establishing a sober, clear, and functional architectural language based on simplicity, proportion, and the strength of well-controlled volumes. Among his best-known works are the ARO block, the Malaxa–Burileanu building, Giulești Theatre, Obor Halls, ARO Palace in Brașov, and the Malaxa Works ensemble, where he gave Romanian industry one of its most coherent and powerful architectural expressions, through the main gate, the Pipe Factory, the unification of the street fronts, the administrative pavilion, and the laboratories. Horia Creangă’s work remains essential for understanding the modernization of Bucharest and Romanian interbellic architecture.
Emisiune filatelică din 1993, cu portretul lui Horia Creangă // 1993 philatelic issue featuring the portrait of Horia Creangă
Înainte de a trece mai departe prin istoria uzinelor și, implicit, a cartierului, să facem o scurtă oprire asupra locomotivelor care au ieșit pe porțile Fabricii. Prima a fost finalizată chiar în 1928, iar din acest model inițial au mai rămas în țară în jur de zece exemplare. Din păcate, în loc să fie păstrate la loc de cinste, multe stau garate prin cine știe ce halte, abandonate și lăsate la cheremul vremii. Păcat.
Before moving further through the history of the factories and, implicitly, of the neighborhood, let us pause briefly over the locomotives that came out of the Factory gates. The first was completed as early as 1928, and around ten examples of this initial model still remain in the country. Unfortunately, instead of being preserved in places of honor, many are parked in obscure halts, abandoned and left at the mercy of the elements. A pity.
Locomotiva Malaxa 50645, vândută la fier vechi în Bistrița, via adevarul.ro // Malaxa locomotive 50645, sold for scrap in Bistrița, via adevarul.ro
În anii 1930 apar și alte proiecte industriale majore, inclusiv Uzina de Țevi, viitoarea platformă Republica, din care s-a păstrat Hala Laminor. Ansamblul industrial Malaxa devine unul dintre marile simboluri ale modernizării interbelice, iar cartierul din jur crește odată cu el.
In the 1930s, other major industrial projects also appeared, including the Pipe Works, the future Republica platform, of which Hala Laminor still remains. The Malaxa industrial ensemble became one of the great symbols of interwar modernization, and the surrounding neighborhood grew along with it.
Uzinele Malaxa, ieri și azi // The Malaxa Works, yesterday and today
În aceeași perioadă, Nicolae Malaxa se implică și în viața socială a comunității: sprijină muncitorii cu loturi de pământ, împrumuturi, calificare și școlarizare, iar legătura dintre patron, uzină și cartier devine una directă și concretă.
During the same period, Nicolae Malaxa also became involved in the social life of the community: he supported workers with plots of land, loans, vocational training, and education, while the connection between patron, factory, and neighborhood became direct and concrete.
Reportaj colat după 1990, la comanda societății FAUR S.A., via @masinatimpuluitau9893 // Report compiled after 1990, commissioned by FAUR S.A., via @masinatimpuluitau9893
După 1948, odată cu naționalizarea, uzinele intră în proprietatea statului și, treptat, vechiul ansamblu Malaxa este absorbit în noul sistem industrial socialist. Din anii 1960, complexul este extins, primește clădiri noi și este consacrat sub numele de 23 August. În această etapă, cartierul capătă tot mai mult profilul unui teritoriu muncitoresc de mari dimensiuni, legat de fabrici, navetă și ritmul cotidian al producției industriale. Tot în această perioadă sunt înlocuite vechile porți ale complexului, odată cu renunțarea la numele „Malaxa”. Extinderea uzinelor a dat zonei o identitate puternic industrială, care avea să marcheze mai multe generații.
After 1948, with nationalization, the factories became state property and, gradually, the old Malaxa ensemble was absorbed into the new socialist industrial system. From the 1960s onward, the complex was expanded, received new buildings, and became established under the name 23 August. At this stage, the neighborhood increasingly took on the profile of a large working-class territory, tied to factories, commuting, and the daily rhythm of industrial production. During the same period, the old gates of the complex were replaced, along with the abandonment of the name “Malaxa.” The expansion of the factories gave the area a strongly industrial identity, one that would mark several generations.
Muncitori de la 23 August, via jurnalul.ro // Workers from 23 August, via jurnalul.ro
După 1989 începe declinul. Uzinele își schimbă numele în FAUR, dar vechiul ansamblu industrial intră într-un proces de degradare, fragmentare și pierdere a funcțiilor tradiționale. O parte dintre fabrici și hale rămân active doar parțial, altele sunt abandonate sau reutilizate impropriu, iar cartierul își pierde treptat centrul economic care îl generase. Astăzi, cartierul rămâne un teritoriu născut din industrie, crescut odată cu ea și obligat, după prăbușirea ei, să-și caute un sens nou.
After 1989, the decline began. The works changed their name to FAUR, but the old industrial ensemble entered a process of degradation, fragmentation, and loss of its traditional functions. Some of the factories and halls remained only partially active, others were abandoned or inappropriately reused, while the neighborhood gradually lost the economic center that had generated it. Today, the neighborhood remains a territory born from industry, grown alongside it, and forced, after its collapse, to seek a new meaning.
Așa ajung și eu să îl cunosc, prin anii 2000–2010, când, ca orice tânără rockeriță din sector care se respectă, veneam aici la „sala de repetiții” cu „formația mea” sau la repetițiile prietenilor - niște subsoluri amenajate în clădiri de birouri. Zona, plină de câini și aflată într-o stare avansată de degradare, nu m-a convins s-o explorez când eram mai tânără, ci abia acum, decenii mai târziu.
This is how I came to know it too, in the 2000s–2010s, when, like any self-respecting young rocker girl from the sector, I used to come here to the “rehearsal room” with “my band,” or to friends’ rehearsals — basement spaces set up in office buildings. The area, full of dogs and in an advanced state of decay, did not convince me to explore it when I was younger, but only now, decades later.
Repetiții cu This Is A Cat, 2009 // Rehersals with This Is A Cat, 2009
Să facem, deci, un scurt traseu prin Uzinele FAUR împreună și să descoperim cum s-au schimbat câteva dintre cele mai emblematice repere ale zonei.
Este important de menționat că, deși ar trebui să fie mult mai bine documentat, patrimoniul industrial de la FAUR rămâne semi-obscur, astfel că, și cu harta în față, este destul de greu să ai certitudini. Prin urmare, pot doar să expun ce am pus cap la cap și să las siguranța schițelor și a topografiei în seama istoricilor de arhitectură. Poate, cândva, se va amenaja aici un muzeu. Până atunci însă, să pornim la drum!
Let us therefore take a short walk through the FAUR Works together and discover how some of the area’s most emblematic landmarks have changed.
It is important to mention that, although it should be much better documented, FAUR’s industrial heritage remains semi-obscure, so that even with a map in front of you, certainty is difficult to achieve. Therefore, I can only present what I have pieced together and leave the precision of the plans and topography to architectural historians. Perhaps, one day, a museum will be set up here. Until then, however, let us set off!
De la stânga, se văd: pavilioanele pentru personal dintre actualele porți II și III, astăzi dispărute; hala 7, folosită ca magazie și ultima construită cu ferme din lemn, astăzi dispărută; halele vechi de zid 1-2-3-4, cu ferme din lemn deasupra cărora se ridică structurile metalice, dintre care hala 1 este dispărută; noua hală de montaj; halele vechi 5-6, astăzi dispărute; centrala electrică, cu coș de fum și castel de apă, astăzi dispărută; și noua cazangerie // From left to right, one can see: the staff pavilions between the present-day gates II and III, now gone; hall 7, used as a storage hall and the last one built with timber trusses, now gone; the old brick halls 1-2-3-4, with timber trusses above which the metal structures rise, of which hall 1 is gone; the new assembly hall; the old halls 5-6, now gone; the power plant, with its chimney and water tower, now gone; and the new boiler house
Deși, cronologic, porțile monumentale au apărut și au dispărut mai târziu, fiind înlocuite, din motive neclare, cu porți mult mai inestetice, ca să pătrundem în incintă trebuie să trecem printr-una dintre cele cinci porți pe care am reușit să le identific.
Although, chronologically, the monumental gates appeared and disappeared later, being replaced, for unclear reasons, by much less attractive ones, in order to enter the site we must pass through one of the five gates I have managed to identify.
Ceea ce se numește astăzi FAUR Poarta 1 era, de fapt, o poartă de ieșire atunci când a fost gândit complexul, nu poarta principală, lucru sugerat și de scrisul invers, care trebuia citit din interior. Toate porțile aveau însă aceleași elemente monumentale, cu stâlpi simpli de cărămidă, impunând simetrie și echilibru.
What is today called FAUR Gate 1 was, in fact, an exit gate when the complex was designed, not the main gate, as suggested by the reversed lettering, which was meant to be read from inside. All the gates, however, shared the same monumental elements, with simple brick pillars imposing symmetry and balance.
FAUR Poarta 2 este cea care, în configurația originală, servea drept acces principal, ducând direct spre primul șir de hale al Fabricii de locomotive. Intrarea principală a uzinelor, realizată în 1930–1931, este una dintre primele intervenții importante ale lui Horia Creangă în cadrul ansamblului Malaxa și una dintre cele mai expresive imagini ale modernismului industrial românesc. Concepută ca un semnal monumental de acces, compoziția era formată din patru piloni masivi de cărămidă aparentă, tratați sobru, geometric și viguros, cu accente verticale vitrate în partea superioară, iluminate pe timp de noapte.
Mai mult decât o simplă poartă, această intrare fixa identitatea vizuală a Uzinelor Malaxa și anunța, încă de la acces, ambiția de modernitate, ordine și forță industrială a întregului complex; astăzi este dispărută.
FAUR Gate 2 is the one that, in the original configuration, served as the main entrance, leading directly toward the first row of halls of the Locomotive Factory. The main entrance to the works, built in 1930–1931, was one of Horia Creangă’s first major interventions within the Malaxa ensemble and one of the most expressive images of Romanian industrial modernism. Conceived as a monumental access marker, the composition consisted of four massive exposed-brick pillars, treated in a sober, geometric, and vigorous manner, with vertical glazed accents in the upper section, illuminated at night.
More than a simple gate, this entrance established the visual identity of the Malaxa Works and announced, from the point of access itself, the ambition for modernity, order, and industrial strength of the entire complex; today, it no longer exists.
Atât Poarta 3, cât și Poarta 4 păstrează elementele de stâlpi monumentali, într-o configurație simplificată față de cea de la Poarta 2, așa că nu aș ști să spun cu certitudine de la care poartă este fotografia de sus din următorul grupaj. Poarta 5 nu exista.
Both Gate 3 and Gate 4 preserve the monumental pillar elements, in a simplified configuration compared to Gate 2, so I could not say with certainty which gate the upper photograph from the next collage shows. Gate 5 did not exist.
Porțile 3 și 4 despart platforma Fabricii de locomotive, aflată în dreapta, de cea a Fabricii de Țevi, aflată în stânga. În deceniile care vor urma, acestea vor deveni, respectiv, Uzinele 23 August și Uzina Republica, iar după 1989, Uzinele FAUR și Hala Laminor.
Gates 3 and 4 separate the platform of the Locomotive Factory, on the right, from that of the Pipe Factory, on the left. In the decades that followed, these would become, respectively, the 23 August Works and the Republica Works, and after 1989, the FAUR Works and Hala Laminor.
Noi, folosind mașina pe post de potențial scut anti-câini, am intrat și am ieșit pe Poarta 4, care nu are barieră; nici Poarta 3 nu are. Câini nu am văzut, în afara unuia, care nici măcar nu era agresiv, deci data viitoare o putem lua și la pas, pe la oricare dintre porți. Imediat după Poarta 4 - chiar imediat - am virat la stânga și apoi pe prima la dreapta, pentru a intra pe aleea interioară principală, care conduce drept către Poarta 2. Am oprit mașina și am luat-o la pas. Pe această alee, în stânga și în dreapta, vedem cele mai vechi exemple ale arhitecturii acestui complex.
În continuare, vom folosi, pentru comparație, fotografii alb-negru de pe site-ul arhitectura-1906.ro.
Using the car as a potential shield against dogs, we entered and exited through Gate 4, which has no barrier; Gate 3 has none either. We did not see any dogs, apart from one, which was not even aggressive, so next time we can also walk in through any of the gates. Immediately after Gate 4 — and I mean immediately — we turned left and then took the first right, entering the main internal alley, which leads straight toward Gate 2. We stopped the car and continued on foot. Along this alley, on the left and on the right, we can see the oldest examples of the architecture of this complex.
Moving on, for comparison, we will use black and white photographs from the arhitectura-1906.ro website.
Momente // Moments
La intrare în incinta Fabricii de locomotive // At the entrance to the Locomotive Factory site
Până să ajungem la halele originale, ne sar în ochi fronturile unificate, contribuția esențială a lui Horia Creangă la ordonarea ansamblului Malaxa. Dacă primele hale fuseseră ridicate etapizat, în funcție de nevoile tehnologice imediate, Creangă le-a integrat ulterior într-o compoziție coerentă, prin uniformizarea fațadelor principale și posterioare. Halele, alipite pe laturile lungi și organizate în șiruri paralele, au fost aduse la un numitor comun prin ritmarea continuă a fronturilor cu pile de cărămidă aparentă, suprafețe vitrate ample și o cadență repetitivă care evita monotonia și conferea ansamblului monumentalitate.
Astfel, ceea ce ar fi putut rămâne o simplă aglomerare de clădiri utilitare a devenit, sub intervenția lui Creangă, un peisaj industrial unitar, sever și elegant, în care funcționalitatea și expresia arhitecturală se susțin reciproc.
Pentru cine se uită cu atenție, se mai pot desluși și lozinci PMR/PCR, lipite și apoi dezlipite, lăsând în urmă silueta fonturilor vremii.
Before reaching the original halls, what immediately catches the eye are the unified fronts, Horia Creangă’s essential contribution to organizing the Malaxa ensemble. If the first halls had been built in stages, according to immediate technological needs, Creangă later integrated them into a coherent composition by standardizing the main and rear façades. The halls, joined along their long sides and arranged in parallel rows, were brought to a common visual language through the continuous rhythm of the fronts, marked by exposed brick piers, large glazed surfaces, and a repetitive cadence that avoided monotony and gave the ensemble a sense of monumentality.
Thus, what might have remained a simple cluster of utilitarian buildings became, through Creangă’s intervention, a unified, austere, and elegant industrial landscape in which functionality and architectural expression support one another.
For anyone who looks closely, traces of PMR/PCR slogans can still be made out, pasted up and later peeled away, leaving behind the silhouettes of the period’s lettering.
Atelier // Workshop
Relicve realist-socialiste: Trăiască partidul, conducătorul, poporul și republica! - mai multe aici // Socialist-realist relics: Long live the party, the leader, the people, and the republic!
Fabrica de locomotive - capătul dinspre Poarta 4 și transbordorul // The Locomotive Factory — the end facing Gate 4 and the transfer table
Laboratorul // The laboratory
În capăt, spre Poarta 2, vedem primele hale ale Fabricii de locomotive, care formează nucleul originar al ansamblului industrial, ridicat la sfârșitul anilor 1920, după cumpărarea terenului din apropierea stației CFR Titan și după lansarea producției de material rulant.
Ele au fost proiectate inițial de arhitectul N. Petculescu, iar importanța lor este fundamentală, deoarece marchează trecerea de la atelierul de reparații la uzina modernă propriu-zisă. Ulterior, începând din jurul anului 1930, Horia Creangă a intervenit asupra acestui nucleu vechi, reamenajând cele două hale existente și integrându-le treptat într-o concepție arhitecturală mai amplă, coerentă și modernă.
At the far end, toward Gate 2, we can see the first halls of the Locomotive Factory, which form the original nucleus of the industrial ensemble, built in the late 1920s after the purchase of the land near Titan CFR station and the launch of rolling stock production.
They were initially designed by architect N. Petculescu, and their importance is fundamental, as they mark the transition from a repair workshop to a modern factory proper. Later, beginning around 1930, Horia Creangă intervened on this older nucleus, redesigning the two existing halls and gradually integrating them into a broader, more coherent, and modern architectural concept.
Fabrica de locomotive - capătul dinspre Poarta 2 // The Locomotive Factory — the end facing Gate 2
Detaliu: pe fereastră // Detail: through the window
Fațade // Fronts
În poza de mai sus, în cadranul din stânga jos, vizavi de șirul principal de hale cu fronton unificat, vedem și poarta celei de-a doua hale originale de aici, iar lângă aceasta, un salon de nunți - pentru că, de ce nu?
In the photograph above, in the lower-left quadrant, opposite the main row of halls with a unified front, we can also see the gate of the second original hall here, and next to it, a wedding venue — because why not?
Am făcut cale întoarsă și am șofat apoi de jur împrejur ca să fotografiem porțile, așa cum vi le-am arătat mai sus. Imediat după Poarta 2, pe unde nu putem intra, se află Pavilionul administrativ, parte din ansamblul original. Îl vedeți mai sus, în fotografiile cu Poarta 2, iar aici, dinspre interior.
Pavilionul administrativ, proiectat de Horia Creangă în 1936, face și el parte din seria clădirilor care au dat ansamblului Malaxa nu doar coerență funcțională, ci și o imagine arhitecturală modernă. Spre deosebire de halele de producție, dominate de scară mare și ritm repetitiv, pavilionul administrativ traduce același limbaj modernist într-o formulă mai controlată. Clădirea era organizată rațional, cu funcțiunile ierarhizate pe niveluri, de la spațiile de acces și anexele de la parter până la birourile conducerii și atelierele de proiectare de la etaje.
We turned back and drove around the site to photograph the gates, as shown above. Immediately after Gate 2, through which we cannot enter, stands the administrative pavilion, part of the original ensemble. You can see it above, in the photographs of Gate 2, and here in its original form, seen from the inside.
The administrative pavilion, designed by Horia Creangă in 1936, is also part of the series of buildings that gave the Malaxa ensemble not only functional coherence, but also a modern architectural image. Unlike the production halls, dominated by large scale and repetitive rhythm, the administrative pavilion translates the same modernist language into a more controlled form. The building was rationally organized, with functions hierarchically arranged across its levels, from the access spaces and annexes on the ground floor to the management offices and design workshops on the upper floors.
Văzând cam tot ce era de văzut, am plecat apoi la alte treburi, rămânând să ne întoarcem pentru cartierul Industriilor.
Dar, hei, oare n-am uitat nimic în cartierul Faur? Nu am văzut-o de data aceasta, însă domină estul cartierului prin simpla ei dimensiune: este vorba despre Hala Laminor, singura supraviețuitoare din fosta Fabrică de Țevi a platformei Republica.
Having seen more or less everything there was to see, we then left for other errands, planning to return later for the Industriilor neighborhood.
But wait — did we not forget something in the Faur neighborhood? We did not see it this time, but it dominates the eastern part of the neighborhood through its sheer size: Hala Laminor, the only survivor of the former Pipe Factory on the Republica platform.
Hala Laminor a fost ridicată în 1938, ca parte a Fabricii de Țevi din ansamblul Malaxa, și a fost ultima mare construcție a complexului industrial original, reprezentând punctul său maxim de dezvoltare tehnologică și arhitecturală. Concepută în cadrul colaborării dintre Nicolae Malaxa și Horia Creangă, hala s-a remarcat prin dimensiunile monumentale, structura metalică fină, cărămida aparentă, luminatoarele și marele perete vitrat de pe latura nordică.
După naționalizarea din 1948, a fost integrată în Uzina Republica și a continuat să funcționeze, însă după 1990 a intrat în declin odată cu prăbușirea întregii platforme industriale: uzina a fost vândută, a trecut prin faliment, utilajele au fost dezmembrate și vândute, o parte ajungând efectiv la fier vechi, iar hala însăși a fost abandonată și ruinată, inclusiv prin prăbușiri parțiale. Preluată de Primăria Sectorului 3 în 2014, a intrat ulterior în restaurare și consolidare, iar din 2022 este repusă la dispoziția publicului.
Puteți urmări mai jos un scurt reportaj despre renovarea halei, iar aici puteți găsi un excelent portofoliu foto aerian dedicat acesteia.
Hala Laminor was built in 1938 as part of the Pipe Factory within the Malaxa ensemble and was the last major construction of the original industrial complex, representing its highest point of technological and architectural development. Conceived within the collaboration between Nicolae Malaxa and Horia Creangă, the hall stood out through its monumental dimensions, delicate metal structure, exposed brickwork, skylights, and the large glazed wall on its northern side.
After the 1948 nationalization, it was integrated into the Republica Works and continued to operate, but after 1990 it declined along with the collapse of the entire industrial platform: the factory was sold, went through bankruptcy, the machinery was dismantled and sold, part of it effectively ending up as scrap metal, while the hall itself was abandoned and fell into ruin, including partial collapses. Taken over by the Sector 3 City Hall in 2014, it later entered restoration and consolidation, and since 2022 it has been made available to the public again.
Below, you can watch a short report on the hall’s renovation, and here you can find an excellent aerial photo portfolio dedicated to it.
Spuneam mai devreme că nu am mai oprit acum, dar adevărul este că, deși spațiul este public, public nu înseamnă și perpetuu deschis. Hala funcționează astăzi ca sală de concerte și de expoziții, iar noi am vizitat-o în 2024, cu ocazia târgului de Crăciun. Deși acum abia așteptăm vara, să ne reamintim puțin și Crăciunul!
I was saying earlier that we did not stop there this time, but the truth is that although the space is public, public does not mean permanently open. The hall now functions as a concert and exhibition venue, and we visited it in 2024, during the Christmas fair. Although we are now eagerly waiting for summer, let us briefly remember Christmas too!
Laminor Winter Wonderland, via @sweetbucharest
De data aceasta, chiar am terminat cu cartierul Faur. Ne îndepărtăm de el pe Șoseaua Industriilor, care desparte în două cartierul cu același nume. Am văzut-o deja, și pe ea, și casele de aici, la începutul articolului, așa că o lăsăm în urmă și ieșim din București.
This time, we are truly done with the Faur neighborhood. We move away from it along Șoseaua Industriilor, which divides the neighborhood of the same name in two. We have already seen both the road itself and the houses here at the beginning of the article, so we leave it behind and exit Bucharest.
2. În altă zi liberă însă, ne întoarcem în cartierul Industriilor.
Acesta este limitat la vest de Șoseaua Dudești-Pantelimon, la sud-vest de cartierul Faur, la sud de Drumul Gura Bădicului, la est de granița cu județul Ilfov, iar la nord, de lacul Pantelimon, aflat și el tot în Ilfov. Cartierul este străbătut de două șosele mari: Șoseaua Industriilor, pe care am intrat deja, și Șoseaua Gării Cățelu, care merge paralel cu frumosul Parc Pantelimon.
2. On another free day, however, we return to the Industriilor neighborhood.
It is bounded to the west by Șoseaua Dudești-Pantelimon, to the southwest by the Faur neighborhood, to the south by Drumul Gura Bădicului, to the east by the border with Ilfov County, and to the north by Lake Pantelimon, which is also in Ilfov. The neighborhood is crossed by two major roads: Șoseaua Industriilor, the one we already entered on, and Șoseaua Gării Cățelu, which runs parallel to the beautiful Pantelimon Park.
Vedeți, deci, că punctele de interes pentru un turist din vecinătate sunt concentrate în colțul nord-vestic al cartierului, unde găsim stația de metrou Pantelimon, clădirea Antilopa, viitorul aquapark și parcul.
Dacă, totuși, sunteți curioși cum arată aceste șosele semi-industriale, semi-rurale, aveți mai jos câteva clipuri foarte bune care vi le prezintă, via @Sit.
As you can see, the points of interest for a nearby visitor are concentrated in the northwestern corner of the neighborhood, where we find Pantelimon metro station, the Antilopa building, the future aquapark, and the park.
If, however, you are curious to see what these semi-industrial, semi-rural roads look like, below you will find a few very good videos that present them, via @Sit.
Șoseaua Industriilor
Șoseaua Gării Cățelu
Ca și în cazul ciudat al cartierului Tineretului, care găzduiește stația Timpuri Noi, în timp ce stația Tineretului se află în cartierul Timpuri Noi, la fel se întâmplă și aici: cartierul Industriilor găzduiește stația Pantelimon, iar cartierul Pantelimon găzduiește stația Republica.
Stația de metrou Pantelimon, deschisă în 1991 pe tronsonul Republica–Antilopa, deservește partea estică a Bucureștiului și se află la intersecția Șoselei Dudești–Pantelimon cu Șoseaua Gării Cățelu. Este o stație aparte în rețeaua bucureșteană, deoarece are un singur peron și o singură linie, iar trenurile circulă aici în sistem pendulă: doar o parte dintre garniturile Magistralei M1 au capătul la Pantelimon, celelalte întorcând la Republica. Cunoscută inițial și sub numele de Antilopa, după fabrica din apropiere, stația păstrează și astăzi un caracter periferic și funcțional, legat de zona industrială și de infrastructura de transport din estul orașului. În imediata sa proximitate, în cartierul Pantelimon, se află și depoul cu același nume.
As in the strange case of the Tineretului neighborhood, which hosts Timpuri Noi station, while Tineretului station is located in the Timpuri Noi neighborhood, the same happens here: the Industriilor neighborhood hosts Pantelimon station, while the Pantelimon neighborhood hosts Republica station.
Pantelimon metro station, opened in 1991 on the Republica–Antilopa section, serves the eastern part of Bucharest and is located at the intersection of Șoseaua Dudești–Pantelimon and Șoseaua Gării Cățelu. It is a distinctive station within the Bucharest metro network, as it has a single platform and a single track, with trains operating here as a shuttle service: only some of the M1 line trains terminate at Pantelimon, while the others turn back at Republica. Initially also known as Antilopa, after the nearby factory, the station still retains a peripheral and functional character, tied to the industrial area and the transport infrastructure of the eastern city. In its immediate proximity, in the Pantelimon neighborhood, stands the depot of the same name.
Noi nu am venit însă cu metroul, ci cu autobuzul 102, care își are capătul la Complexul Pantelimon, în curtea centrului comercial - înainte Cora, acum Carrefour, vândut fraților Dedeman. În zonă întorc mai multe autobuze, iar o intersecție mai în spate, unde Bulevardul Basarabia întâlnește Șoseaua Industriilor - sau, mai bine zis, între Halta Titan Sud și Hala Laminor - întorc și toate tramvaiele care ajung până aici. Momentan, linia se află în reconstrucție.
We did not come by metro, however, but by bus 102, which terminates at Complexul Pantelimon, in the courtyard of the shopping center — formerly Cora, now Carrefour, sold to the Dedeman brothers. Several buses turn around in this area, and one intersection further back, where Bulevardul Basarabia meets Șoseaua Industriilor — or, more precisely, between Titan Sud halt and Hala Laminor — all the trams that reach this point also turn around. At the moment, the line is under reconstruction.
Antilopa este unul dintre reperele industriei ușoare din estul Bucureștiului. Originară din atelierele de încălțăminte dezvoltate încă din anii ’30, naționalizate în 1948 și redenumite ulterior „Ștefan Gheorghiu”, fabrica a primit, în 1966, actualul ansamblu modernist și numele „Progresul”. Proiectată de arhitecții Ion Popa și Gabriel Petrescu, cu fațade sobre și unitare, 16 ateliere ample și o intrare principală decorată cu artă monumentală, fabrica angaja circa 2.500 de muncitori și producea încălțăminte de toate tipurile, în mare parte pentru export. După 1989, s-a reorganizat sub numele Antilopa S.A., rămânând una dintre cele mai cunoscute mărci românești de profil.
Antilopa is one of the landmarks of light industry in eastern Bucharest. Originating in footwear workshops developed as early as the 1930s, nationalized in 1948 and later renamed “Ștefan Gheorghiu,” the factory received, in 1966, its current modernist ensemble and the name “Progresul.” Designed by architects Ion Popa and Gabriel Petrescu, with sober and unified façades, 16 large workshops, and a main entrance decorated with monumental art, the factory employed around 2,500 workers and produced all types of footwear, much of it for export. After 1989, it was reorganized under the name Antilopa S.A., remaining one of Romania’s best-known brands in this field.
Fabrica Antilopa azi, via BACUassociation // Antilopa factory today, via BACUassociation
Cele mai noi colecții, via superlative.ro // The newest collections, via superlative.ro
De aici am traversat către Parcul Pantelimon, unde am făcut o plimbare de-a lungul lacului cu același nume, format pe râul Colentina. Nu am reușit să aflu când și de cine a fost înființat acest frumos parc, dar știm că a fost reabilitat în 2019.
Din nefericire, astăzi reabilitarea arată așa: într-o zonă cu arbori frumoși, seculari, aleile sunt complet asfaltate; în capătul nord-vestic se află în construcție un aquapark care, poate, va fi frumos, dar momentan este în întârziere; iar în capătul nord-estic al parcului, spre limita cu Ilfovul, frumosul parc se termină, practic, într-o groapă de gunoi.
From here, we crossed toward Pantelimon Park, where we took a walk along the lake of the same name, formed on the Colentina River. I was not able to find out when or by whom this beautiful park was created, but we do know that it was rehabilitated in 2019.
Unfortunately, today the rehabilitation looks like this: in an area with beautiful, centuries-old trees, the paths are completely asphalted; at the northwestern end, an aquapark is under construction which may, perhaps, turn out well, but is currently delayed; and at the northeastern end of the park, toward the boundary with Ilfov, the beautiful park effectively ends in a dump.
Noi am ales să ne concentrăm pe ce este frumos și, trebuie să recunoaștem, sunt destule lucruri de admirat.
We chose to focus on what is beautiful and, we have to admit, there is plenty to admire.
Pe alee... // On the path...
...pe lângă lac... // ...by the lake...
Complexul Lebăda (în Ilfov) // Lebăda Complex (in Ilfov)
...la sport sau la plimbare... // ...for sports or for a walk...
...până sus, pe deal // ...all the way up the hill
Cam jumătate din zona de lângă lac însoțită de Șoseaua Gării Cățelu aparține Parcului Pantelimon; cealaltă jumătate trece, cumva ilegal, printr-o zonă împădurită, frecventată de pescari și grataragii care, din nefericire, lasă aici și gunoaie. Dincolo de această zonă, în capătul nord-estic, se află Centrul de Pregătire a Pompierilor, International School of Bucharest, și un complex sportiv. Limita dintre cele două jumătăți o reprezintă acest deal.
About half of the lakeside area running alongside Șoseaua Gării Cățelu belongs to Pantelimon Park; the other half passes, somewhat illegally, through a wooded area frequented by fishermen and people having barbecues who, unfortunately, also leave rubbish behind. Beyond this area, at the northeastern end, are the Firefighters’ Training Centre, International School of Bucharest and a sports complex. The boundary between the two halves is marked by this hill.
Noi, evident, după câțiva pași printre gunoaie, nu am continuat, ci ne-am întors prin parc, pe care l-am abordat de această dată pe aleea de sus.
We, obviously, after a few steps among the rubbish, did not continue, but turned back through the park, this time taking the upper path.
Negăsind-o însă interesantă, am coborât printr-unul dintre punctele care leagă cele două alei, relativ paralele, și, de data aceasta, ne-am luat timp să ne aplecăm, la propriu și la figurat, asupra primelor floricele de primăvară.
Not finding it particularly interesting, however, we went down through one of the points connecting the two relatively parallel paths and, this time, took the time to bend down, both literally and figuratively, over the first little spring flowers.
Forsiția (Forsythia × intermedia) // Forsythia (Forsythia × intermedia)
Păștiță (Anemone ranunculoides) // Yellow anemone (Anemone ranunculoides)
Sus și în stânga: usturoiță (Alliaria petiolata); jos, în dreapta: untișor (Ranunculus ficaria) // Top and left: garlic mustard (Alliaria petiolata); bottom right: lesser celandine (Ranunculus ficaria)
Specie de cărăbuș (Amphimallon assimile) // A species of beetle (Amphimallon assimile)
Am ieșit apoi, printre copaci, într-un rai ierbos care ne-a invadat, efectiv, simțurile.
We then emerged, through the trees, into a grassy paradise that effectively overwhelmed our senses.
L-am admirat și am plecat spre casă, căci era suficient pentru o zi. Închidem plimbarea prin aceste două cartiere cu gânduri ambivalente: deși s-a mai făcut câte ceva, mai mult a rămas de făcut și încă mai mult s-ar putea face. Pentru FAUR și halele sale istorice, lăsate acum în degradare, chiar dacă sunt monumente; pentru Parcul Pantelimon și capătul său estic, atât de contrastant; și pentru locuitorii zonei, prinși într-un aer rural-industrial de început de secol XX, între șine de tren dezafectate, șosele pe care circulă cu viteză camioane și eternele lucrări de infrastructură.
We admired it and headed home, as that was enough for one day. We end our walk through these two neighborhoods with ambivalent thoughts: although some things have been done, much more remains to be done, and even more could still be done. For FAUR and its historic halls, now left to deteriorate even though they are monuments; for Pantelimon Park and its strikingly contrasting eastern end; and for the people who live here, caught in an early twentieth-century rural-industrial atmosphere, among disused railway tracks, roads where trucks speed by, and the eternal infrastructure works.
- Cost: 0 RON
- Durată: 1 oră la FAUR + 1 oră în parc
- Verdict: 7/10 - merită oarecum
- Cost: 0 RON
- Duration: 1 hour at FAUR + 1 hour through the park
- Verdict: 7/10 - somewhat worth it
Comments