După ani și ani de muncă în această zonă, acum vine momentul să scriu despre cartierul Pipera. Este posibil ca acest articol să lase o senzație ușor diferită, întrucât nu „am trecut pe aici” într-o plimbare, ci am făcut nenumărate incursiuni de-a lungul timpului. Pozele, cunoștințele și experiențele mele cu acest cartier s-au acumulat în aproape 20 de ani de carieră corporatistă, petrecuți în mare parte aici.
After years and years of working in this area, the time has come to write about the Pipera neighborhood. It’s possible that this article will leave a slightly different impression, as I didn’t just “pass through” on a walk, but have made countless incursions over time. The photos, knowledge, and experiences I have with this neighborhood have accumulated over almost 20 years of corporate career, most of which were spent here.
De exemplu, în timp ce în cartierul Giulești am căutat intens cele mai bune opțiuni de rute STB, în Pipera știu cum să mă deplasez cu metroul, tramvaiul, mașina, bicicleta și pe jos, pe aproape fiecare stradă. Știu când trece trenul spre mare și ce haos generează la barieră, pe granița nordică a cartierului; știu cum arăta Șoseaua Fabrica de Glucoză atât înainte, cât și după reabilitare; știu cât au durat lucrările la Podul Pipera.
For example, while in the Giulești neighborhood I intensely searched for the best STB route options, in Pipera I know how to get around by subway, tram, car, bicycle, and on foot, on almost every street. I know when the train to the seaside passes and the chaos it causes at the barrier on the northern border of the neighborhood; I know what Șoseaua Fabrica de Glucoză looked like both before and after its renovation; I know how long the works at the Pipera Bridge took.
Stația de metrou Pipera, inaugurată în 1987, capătul nordic de linie al magistralei M2 // Pipera subway station, inaugurated in 1987, the northern terminus of the M2 line
Cu toate acestea, doar luna trecută am descoperit două locuri din acest cartier de care nu mai auzisem!
Astfel, acest articol va avea o structură liberă, fără a urmări o cronologie a unui traseu anume; va puncta însă obiectivele importante din cartier, lăsându-vă pe voi să le organizați creativ.
Este important de menționat că nu este unanim acceptat nici măcar faptul că acest cartier există. Unii îl consideră parte din cartierele Aviației sau Tei, iar alții îl văd ca făcând parte din județul Ilfov, împreună cu satele Pipera și Tunari. Totuși, chiar dacă originile și localizarea sugerează altceva, astăzi Pipera ocupă un spațiu fizic și identitar separat de aceste cartiere și de județul Ilfov, prin aspectul și funcționalitatea sa, astfel că o vom trata ca atare.
However, it was only last month that I discovered two places in this neighborhood that I had never heard of before!
Thus, this article will have a loose structure, without following a chronological route; however, it will highlight the important landmarks in the neighborhood, leaving it up to you to organize them creatively.
It is important to mention that it is not universally accepted that this neighborhood even exists. Some consider it part of the Aviației or Tei neighborhoods, while others see it as belonging to Ilfov County, together with the villages of Pipera and Tunari. However, even though its origins and location suggest otherwise, today Pipera occupies a distinct physical and identitary space, separate from both these neighborhoods and Ilfov County, due to its appearance and functionality. Therefore, we will treat it as such.
Șoseaua Pipera, via google.com/maps
Cartierul Pipera se suprapune aproape perfect pe granița nord-vestică a sectorului 2 al capitalei, învecinându-se la nord cu satul Pipera, la est cu cartierul Andronache, la sud cu cartierele Floreasca, Tei și Colentina, iar la vest cu cartierul Aviației. În cartier se află lacurile Tei și Plumbuita de pe râul Colentina și, în colțul nord-estic al sectorului, unul dintre afluenții Colentinei, râul Valea Saulei. Pe lacul Plumbuita există două peninsule: Tei-Toboc, un cartier de sine-stătător despre care vom discuta separat, și Plumbuita, care face parte din Pipera și va fi inclus aici.
Cel mai simplu mod de a descrie cartierul este să îl privim ca pe o mare grilă (oarecum) pătrată, împărțită în patru sferturi. Aceasta este divizată pe verticală de Strada Petricani și pe orizontală de Șoseaua Fabrica de Glucoză, care dincolo de Petricani se continuă ca autostrada A3.
Secțiunea din nord-vest este împărțită la rândul ei în trei benzi orizontale, de Șoseaua Pipera la nord, Bulevardul Dimitrie Pompeiu la mijloc și, după cum am menționat, Șoseaua Fabrica de Glucoză la sud. O altă stradă importantă este, pe limita sud-vestică, Barbu Văcărescu. Vom explora toate aceste străzi în detaliu, dar, înainte de toate, să facem o incursiune în istoria cartierului.
The Pipera neighborhood almost perfectly overlaps the north-western boundary of Sector 2 of the capital, bordering to the north with the village of Pipera, to the east with the Andronache neighborhood, to the south with the neighborhoods of Floreasca, Tei, and Colentina, and to the west with the Aviației neighborhood. The neighborhood is home to the Tei and Plumbuita lakes on the Colentina River and, in the north-eastern corner of the sector, one of the tributaries of the Colentina River, the Valea Saulei river. On Plumbuita Lake, there are two peninsulas: Tei-Toboc, an independent neighborhood that we will discuss separately, and Plumbuita, which is part of Pipera and will be included here.
The simplest way to describe the neighborhood is to view it as a large (somewhat) square grid, divided into four quarters. This is divided vertically by Petricani Street and horizontally by Șoseaua Fabrica de Glucoză, which continues beyond Petricani as the A3 highway.
The north-western section is further divided in three horizontal lanes, by Șoseaua Pipera to the north, Dimitrie Pompeiu Boulevard in the middle, and, as mentioned, Șoseaua Fabrica de Glucoză to the south. Another important street is, on the south-western boundary, Barbu Văcărescu. We will explore all of these streets in detail, but before everything, let’s take a brief look at the history of the neighborhood.
Cartierul Pipera (în roșu), în cadrul sectorului 2 al Bucureștiului (în negru) // The Pipera neighborhood (in red) within Sector 2 of Bucharest (in black)
Despre Pipera nu se știu prea multe înainte de 1864, când apare pentru prima dată pe hartă, deși mărturiile arheologice atestă locuirea acestui teritoriu încă din epoca neolitică. După această dată, în zonă au fost împroprietăriți aproximativ 120 de iobagi eliberați, iar primele cătune cu 20-25 de case au apărut mai întâi în satul Tătăreni, pe actualul teritoriu al satului ilfovean și cartierului bucureștean Pipera, și mai târziu în Cetatea Voluntărească (în actualul oraș Voluntari din județul Ilfov).
Legenda spune că satul și-a luat numele de Pipera de la o mare plantație de ardei iute aflată pe teritoriul său.
Not much is known about Pipera before 1864, when it first appeared on a map, although archaeological evidence confirms that this territory has been inhabited since the Neolithic era. After this date, around 120 freed serfs were granted land in the area, and the first small settlements, consisting of 20-25 houses, appeared first in the village of Tătăreni, on the current territory of the Ilfov village and Bucharest neighborhood of Pipera, and later in the Citadel of Voluntari (in the current city of Voluntari, Ilfov County).
Legend has it that the village got its name, Pipera, from a large chili pepper plantation that once existed on its land.
Piperi, sau Tătăreni, pe harta Munteniei de la 1864; se mai pot vedea și alte vechi cătune, printre care Giuleștiul și Crângașiul de dinaintea construcției Lacului Morii // Piperi, or Tătăreni, on the map of Vallachia from 1864; other old hamlets can also be seen, including Giulești and Crângași before the construction of Lake Morii
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pipera aparținea comunei Băneasa-Herăstrău, iar în 1925 a fost transferată comunei Colentina-Fundeni. Începând din 1939, zona vestică a Piperei făcea deja parte din București, în timp ce zona sud-estică, Plumbuita, rămânea în comuna Colentina, iar cea nord-estică în Voluntari.
At the end of the 19th century, Pipera belonged to the Băneasa-Herăstrău commune, and in 1925 it was transferred to the Colentina-Fundeni commune. Starting in 1939, the western area of Pipera was already part of Bucharest, while the southeastern area, Plumbuita, remained in the Colentina commune, and the northeastern area, in Voluntari.
Câmpul de aviație Pipera și Pepiniera Pipera, la 1939 // Pipera Aviation Field and Pipera Plant Nursery, in 1939
În 1968, s-au definitivat granițele actuale ale cartierului, odată cu absorbirea zonei Plumbuita în București.
Pe măsură ce zona rămasă în Ilfov s-a transformat într-un labirint de case unifamiliale construite haotic în urma boom-ului imobiliar din anii '90-2000, zona bucureșteană a evoluat într-un campus de afaceri, încă din perioada regimului Ceaușescu, continuând în prezent să fie cartierul general al corporatiștilor din capitală.
In 1968, the current boundaries of the neighborhood were established with the incorporation of the Plumbuita area into Bucharest.
As the area remaining in Ilfov transformed into a labyrinth of chaotic single-family homes following the real estate boom of the '90s and 2000s, the Bucharest area evolved into a business campus, starting during the Ceaușescu regime and continuing to be the headquarters of corporate employees in the capital.
Între București și Ilfov, granița cartierului merge în paralel cu linia de tren București-Constanța; la barieră, haosul e omniprezent, și când se trece, dar mai ales când se stă // Between Bucharest and Ilfov, the boundary of the neighborhood runs parallel to the Bucharest-Constanta train line; at the barrier, chaos is omnipresent, both when crossing but especially when waiting
1. Vom explora acum Pipera pas cu pas, începând din secțiunea nord-vestică, între Șoseaua Pipera și Șoseaua Fabrica de Glucoză.
Aerodromul Pipera, înființat în 1915, era situat la marginea de nord a orașului și a fost folosit inițial de Corpul Aerian Român pentru instruirea piloților. În perioada interbelică, a deservit și zboruri civile, inclusiv primul zbor direct Paris-București din 1921. În al Doilea Război Mondial, a devenit principalul aeroport militar din București, iar piloții germani au antrenat aici aviatori români. Sub regimul Dej, a devenit un centru de reparații pentru avioane militare, fiind ulterior desființat, în 1958.
Pe locul său a fost inaugurat în 2006 Muzeul Aviației, care include două foste hangare care s-au păstrat. Se intră la acesta din Șoseaua Fabrica de Glucoză, deci îl parcăm pe mai târziu.
1. We will now explore Pipera step by step, starting from the north-western section, between Șoseaua Pipera and Șoseaua Fabrica de Glucoză.
The Pipera Aerodrome, established in 1915, was located on the northern edge of the city and was initially used by the Romanian Air Corps for pilot training. During the interwar period, it also served civil flights, including the first direct Paris-Bucharest flight in 1921. In World War II, it became the main military airport in Bucharest, where German pilots trained Romanian aviators. Under the Dej regime, it became a repair center for military aircraft, and it was eventually closed in 1958.
In 2006, the Aviation Museum was inaugurated on its site, which includes two former hangars that were preserved. The museum can be accessed from Șoseaua Fabrica de Glucoză, so we will park it for later.
Aerodromul Pipera, via wowbiz.ro // The Pipera Aerodrome, via wowbiz.ro
Pista a fost înlocuită de Bulevardul Dimitrie Pompeiu și clădiri de birouri. În 1965, pe locul fostului aerodrom, deja integrat în oraș, s-a decis dezvoltarea unei platforme industriale de elită pentru industria electrotehnică.
Dezvoltarea Platformei Industriale Pipera a fost susținută de premierul Gheorghe Maurer, care a fondat Institutul de Tehnică de Calcul în 1967, după succesul primului calculator românesc, CIFA1. Nicolae Ceaușescu a vizitat Platforma Industrială Pipera, unde au fost înființate fabrici de tuburi cinescop, televizoare și echipamente periferice pentru calculatoare.
The runway was replaced by Dimitrie Pompeiu Boulevard and office buildings. In 1965, on the site of the former aerodrome, already integrated into the city, it was decided to develop an elite industrial platform for the electrotechnical industry.
The development of the Pipera Industrial Platform was supported by Prime Minister Gheorghe Maurer, who founded the Institute of Computing Technology in 1967, after the success of the first Romanian computer, CIFA1. Nicolae Ceaușescu visited the Pipera Industrial Platform, where factories for cathode ray tubes, televisions, and peripheral equipment for computers were established.
CIFA1, primul calculator românesc (1957) // CIFA1, the first romanian computer (1957)
În 1976, au fost construite cămine pentru muncitori, iar din 1981 au apărut și alte blocuri de locuințe. În 1985, Întreprinderea de Calculatoare Felix lucra la producția în serie a calculatorului românesc Felix PC. După căderea regimului, industria s-a destrămat treptat, iar platforma și-a pierdut importanța. Dintre fostele clădiri industriale ale Platformei Pipera, astăzi se mai văd doar două la stradă: clădirea Conect (care producea contactori) și clădirea FEPER (fosta FEA, care producea elemente de automatizare).
In 1976, dormitories for workers were built, and from 1981, additional apartment blocks appeared. In 1985, the Felix Computer Enterprise was working on the mass production of the Romanian computer Felix PC. After the fall of the regime, the industry gradually disbanded, and the platform lost its significance. Among the former industrial buildings of the Pipera Platform, only two are still visible on the street today: the Conect building (which produced contactors) and the FEPER building (formerly FEA, which produced automation components).
Sus: Cămin de nefamiliști (în plan principal) și bloc de locuințe (plan secund), via google.com/maps; jos: căminul de nefamiliști, văzut din Iride Business Park, cca. 2012 // Above: Low-income housing (in the foreground) and apartment building (in the background), via google.com/maps; below: the low-income dormitory, viewed from Iride Business Park, cca. 2012
La actualul număr unde s-a aflat clădirea locului meu de muncă, s-a aflat Întreprinderea Industrială de Stat Electronica – București. Aceasta și-a mutat sediul pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu în 1981, continuând să producă televizoare alb-negru și color, radioreceptoare, combine muzicale, incinte acustice, radiocasetofoane, subansamble și piese de schimb, oferind totodată asistență tehnică și service pentru produsele sale.
At the current address where my workplace building used to be located, there was the State Industrial Enterprise Electronica – Bucharest. It moved its headquarters to Dimitrie Pompeiu Boulevard in 1981, continuing to produce black-and-white and color televisions, radios, music systems, speaker cabinets, cassette players, subassemblies, and spare parts, while also providing technical support and service for its products.
Sigla Uzinelor Electronica (1960-1990) // The emblem of the Electronica Factories (1960-1990)
Ah, iată cum am trecut de la istoria cartierului la locul meu de muncă. :) Mai bine, atunci, să o iau de la început, și mai de la nord! Primul meu job corporate l-am avut pe Calea Floreasca, în Floreasca Tower, pe atunci Oracle Tower, la intersecția dintre Calea Floreasca și Șoseaua Pipera. Eram angajată – ați ghicit! – la Oracle.
Aflându-se la vest de Calea Floreasca și la sud de Șoseaua Pipera, acest bloc-turn nu se află în Pipera, ci chiar la graniță, în cartierul Floreasca. Ne-am mutat însă cu biroul peste drum, în Nusco Tower, acesta fiind astfel oficial primul meu loc de muncă în Pipera. La scurt timp după ce am plecat de la Oracle, am realizat că mutatul clădirilor este un trend – companiile mari pur și simplu cresc peste capacitatea clădirilor unde se află sau caută facilități mai moderne.
Ah, here’s how I went from the history of the neighborhood to my workplace. :) Better, then, to start from the beginning, and further north! My first corporate job was on Calea Floreasca, in Floreasca Tower, back then Oracle Tower, at the intersection of Calea Floreasca and Șoseaua Pipera. I was employed – you guessed it! – at Oracle.
Located to the west of Calea Floreasca and south of Șoseaua Pipera, this skyscraper is not in Pipera, but right on the border, in the Floreasca neighborhood. However, we moved the office across the street, to Nusco Tower, and that was officially my first job in Pipera. Shortly after leaving Oracle, I realized that moving buildings is a trend – big companies simply outgrow the buildings they occupy or look for more modern facilities.
În mov, clădiri în care am lucrat; în portocaliu, clădiri pe care doar le-am admirat // In purple, buildings where I have worked; in orange, buildings I have only admired
Astfel, deja despărțită de Oracle, am admirat mereu de la distanță frumoasele sale clădiri din Pipera. Nu după mult timp, au apărut clădirile Oracle din Floreasca Park și din Oregon Park, ambele pe Șoseaua Pipera.
Thus, already separated from Oracle, I have always admired from a distance its beautiful buildings in Pipera. Not long after, the Oracle buildings in Floreasca Park and Oregon Park appeared, both on Șoseaua Pipera.
Stânga: Floreasca Tower (sus) și Nusco Tower (jos); dreapta: Floreasca Park (sus) și Oregon Park (jos); mijloc, Monumentul Voluntarului din Primul Război Mondial, în curtea Oregon Park // Left: Floreasca Tower (top) and Nusco Tower (bottom); right: Floreasca Park (top) and Oregon Park (bottom); center, the Monument for the World War I Volunteer, in the yard of Oregon Park
Altceva pe aici nu mai este foarte interesant, decât poate dacă doriți să vă reînnoiți permisul sau plăcuțele de înmatriculare, pentru că aici, la capătul nordic al Bucureștiului, se află și DGPCI. De asemenea, aici se află o multitudine de showroomuri auto și săli de bal.
Here, there's not much else of interest, unless perhaps you want to renew your driver's license or license plates, because here, at the northern end of Bucharest, you’ll find GDDLR (equivalent to the DMV in US). Additionally, there are numerous car showrooms and ballrooms here.
De la Oracle, eu am plecat la Genpact, unde am avut ocazia să schimb trei clădiri în 15 ani, toate cu adresa pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu. Am început în Iride Business Park, unde, pe măsură ce se mai renova, ne mutam în câte o aripă nouă – aici am schimbat două clădiri. Acum se află aici (parte din) studiourile Antena 1 și Antena 3.
În 2017, când s-a finalizat noua clădire din Hermes Business Campus, vizavi de stația de metrou, ne-am mutat și noi aici.
From Oracle, I moved to Genpact, where I had the chance to work in three different buildings over 15 years, all located on Dimitrie Pompeiu Boulevard. I started in Iride Business Park, where, as new sections were renovated, we would relocate to a new wing—here, I worked in two different buildings. Today, (part of) the Antena 1 and Antena 3 studios are located here.
In 2017, when the new building in Hermes Business Campus was completed, right across from the metro station, we moved there.
Iride I, Iride II și Hermes // Iride I, Iride II and Hermes
Dacă despre clădirile-fabrici și clădirile de birouri ale acestui bulevard am vorbit deja mai sus, să vedem cum a prins viață bulevardul pentru cei care își trăiesc mai bine de o treime din viață aici: din 2018, în clădirea FEPER își desfășoară activitatea Teatrul Apropo.
If we’ve already discussed the factory buildings and office buildings along this boulevard, let’s now see how it has come to life for those who spend more than a third of their lives here: since 2018, the Apropo Theater has been operating in the FEPER building.
Foaierul teatrului // The theater's lobby
Am văzut aici „Cazul Țundrea”, o piesă-documentar despre un grav caz de eroare judiciară din România, în care un bărbat nevinovat a executat 12 ani de închisoare, în timp ce adevăratul criminal a rămas în libertate și a mai comis încă două crime înainte să fie prins.
Cei trei actori din distribuție interpretează multiple roluri de-a lungul piesei, uneori chiar în aceeași scenă. La final, m-am surprins zâmbind pentru o secundă, impresionată de cât de bine le-a reușit, doar pentru ca, instantaneu, să mi se încețoșeze privirea la gândul nedreptății pe care au relatat-o. Dincolo de orice recenzie asupra piesei sau a formatului, cred că emoția este esența teatrului, iar pe mine piesa asta m-a atins.
I saw "The Țundrea Case" here, a documentary play about a serious miscarriage of justice in Romania, in which an innocent man served 12 years in prison while the real criminal remained free and committed two more murders before being caught.
The three actors in the cast play multiple roles throughout the performance, sometimes even within the same scene. At the end, I caught myself smiling for a second, impressed by how well they had pulled it off—only for my vision to blur instantly at the thought of the injustice they had portrayed. Beyond any review of the play or its format, I believe that emotion is the essence of theater, and this play truly moved me.
Teaser, via @teatrulapropo
Din 2023, în spatele stației de metrou Pipera se află MINA (Museum of Immersive New Art). Noi l-am vizitat chiar la câteva săptămâni după inaugurare, în 2023, și am văzut expozițiile „Gustav Klimt” și „Lumea subacvatică”. Între timp, MINA a găzduit numeroase expoziții, iar acum are din nou câteva, noi și interesante. Puteți vedea scurte prezentări ale expozițiilor pe canalul lor de YouTube, dar senzația de a fi la răscrucea dintre fotoni, care face experiența imersivă, nu poate fi simțită decât pe viu.
Since 2023, behind the Pipera metro station, you can find MINA (Museum of Immersive New Art). We visited it just a few weeks after its inauguration in 2023 and saw the exhibitions “Gustav Klimt” and “Underwater World.” In the meantime, MINA has hosted numerous exhibitions, and now it once again features a few new and intriguing ones. You can watch short presentations of the exhibitions on their YouTube channel, but the sensation of standing at the crossroads of photons, which makes the experience immersive, can only be felt in person.
Cea mai nouă expoziție MINA, via @MinaMuseum // The newest MINA exhibition, via @MinaMuseum
Printre multele cantine unde am mâncat, și care sunt deschise și publicului larg, merită menționate Culinarium, Stradale și Si-Lounge. Aceasta din urmă are un oarecare parfum de restaurant, rezervarea fiind obligatorie, iar meniul – à la carte, servit la masă. Felurile sunt pregătite cu ingrediente proaspete de la Kaufland, iar prețurile sunt mult sub nivelul pieței pentru această calitate, acesta fiind și conceptul localului.
De altfel, aceste parteneriate între marile corporații și cei care oferă servicii pentru corporatiști sunt vizibile la fiecare pas: chiar și muzeul privat MINA se află într-unul, cu BCR (George). În clădirile noastre, instalațiile sanitare sunt produse de clienții noștri, în automatele de snack-uri vând tot clienții noștri, iar patronul uneia dintre cantinele menționate mai sus este unul dintre foștii mei șefi!
Bulevardul Dimitrie Pompeiu este un ecosistem, iar dacă ar fi mai planificat și mai puțin frustrant de circulat prin el, ar putea fi un exemplu.
Among the many cafeterias where I’ve eaten, and which are also open to the general public, Culinarium, Stradale and Si-Lounge are worth mentioning. The latter has somewhat of a restaurant vibe, requiring reservations, with an à la carte menu served at the table. The dishes are prepared with fresh ingredients from Kaufland, and the prices are well below market level for this quality—that’s the venue’s concept.
In fact, these partnerships between large corporations and those providing services for corporate employees are evident at every turn. Even the private museum MINA has one, with BCR (George). In our buildings, the plumbing fixtures are made by our clients, the vending machines sell products from our clients, and the owner of one of the cafeterias mentioned above is one of my former bosses!
The Dimitrie Pompeiu Boulevard is an ecosystem, and if it were better planned and less frustrating to navigate, it could be a model to follow.
De sus: prețuri de la Culinarium, decor de la Stradale Urban Jungle și bucate de la Si-Lounge // From the top: prices from Culinarium, decor from Stradale Urban Jungle, and dishes from Si-Lounge
Trecem mai la sud; acolo unde Șoseaua Fabrica de Glucoză se intersectează cu Barbu Văcărescu, se afla, surpriză! – o fabrică de glucoză.
Fabrica de Glucoză de pe malul Lacului Colentina, construită în 1902 cu capital belgian, a devenit un obiectiv economic important al Bucureștiului. Vizitată de regele Mihai I în 1940, a fost militarizată un an mai târziu. După naționalizare, fabrica a continuat să producă glucoză și alcool, având și un laborator chimic. În anii ’80, a fost închisă din cauza mirosului, deranjant pentru Ceaușescu, iar după 1987, utilajele au fost mutate la fabrica de bere Bragadiru. În fostele clădiri a funcționat și restaurantul „Zahana”. În 1991, Ion Lazăr a cumpărat ansamblul, transformându-l în Hotelul Caro Club, păstrând elementele arhitecturale istorice.
We move further south; where Șoseaua Fabrica de Glucoză intersects with Barbu Văcărescu, there was, surprise! – a glucose factory.
The Glucose Factory by Lake Colentina, built in 1902 with Belgian capital, became an important economic landmark in Bucharest. Visited by King Mihai I in 1940, it was militarized a year later. After nationalization, the factory continued to produce glucose and alcohol, also having a chemical laboratory. In the ’80s, it was closed due to the smell, which was bothersome for Ceaușescu, and after 1987, the equipment was moved to the Bragadiru brewery. The former buildings also housed the “Zahana” restaurant. In 1991, Ion Lazăr purchased the complex and transformed it into Hotel Caro Club, preserving the historical architectural elements.
Clădirea principală a complexului Caro // The main building of the Caro Complex
Hotelul Caro // The Caro Hotel
Într-o zi nelucrătoare, am schimbat cantinele corporatiste pe un prânz la mult mai elegantul restaurant La Vitrine, din complexul Caro. Aici, prețurile sunt cel puțin duble, dar preparatele sunt gustoase și servite chiar pe malul colțului nord-vestic al lacului Tei. După masă, am coborât la lac și apoi am explorat și curtea complexului.
On a non-working day, we swapped corporate canteens for lunch at the much more elegant La Vitrine restaurant, in the Caro complex. Here, the prices are at least double, but the dishes are tasty and served right on the northwestern corner of the Tei Lake. After the meal, we went down to the lake and then explored the complex's courtyard.
Prânz cu paste // Pasta lunch
Spre și în curtea restaurantului, pe malul lacului Tei // Towards and in the restaurant's courtyard, on the shore of Tei Lake
Peisaj industrial pe aleile complexului Caro // Industrial landscape on the walkways of the Caro complex
Februarie – bradul de Crăciun rezistă! Măcar e in situ... // February – the Christmas tree is still standing! At least it's in situ...
Vizavi de colțul hotelului Caro se află intrarea către Muzeul Aviației, închis din păcate temporar pentru renovare. Avem însă acces la un tur virtual, aici.
Muzeul Național al Aviației Române își are originile în perioada interbelică, când Liga Națională Aeronautică a propus un spațiu dedicat aviației. Proiectul a fost amânat de război, dar în anii ’70 au apărut primele puncte muzeale în școlile de aviație din țară. În 1990, muzeul a fost înființat oficial și a avut inițial sediul la Otopeni. În 1995, s-a mutat la Băneasa și, în 2000, la Aeroportul Otopeni. În 2005, muzeul și-a găsit locația actuală pe Șoseaua Fabrica de Glucoză. Acesta adăpostește o colecție impresionantă de avioane, elicoptere, simulatoare de zbor și tehnică militară, iar două hangare istorice recreează atmosfera aerodromului din 1915. În 2020, muzeul a primit fonduri pentru modernizare și restaurare.
Across from the corner of the Caro Hotel is the entrance to the Aviation Museum, unfortunately temporarily closed for renovation. We have access though to a virtual tour, here.
The National Museum of Romanian Aviation has its origins in the interwar period, when the National Aeronautical League proposed a space dedicated to aviation. The project was delayed by the war, but in the 1970s, the first museum points were established in aviation schools across the country. In 1990, the museum was officially founded and initially had its headquarters at Otopeni. In 1995, it moved to Băneasa, and in 2000, to Otopeni Airport. In 2005, the museum settled at its current location on Șoseaua Fabrica de Glucoză. It houses an impressive collection of aircraft, helicopters, flight simulators, and military technology, while two historic hangars recreate the atmosphere of the 1915 aerodrome. In 2020, the museum received funding for modernization and restoration.
2. Cam atât pentru aceste trei mari străzi care se află în colțul nord-vestic al Piperei. Dacă aici, în zonă, se ateriza cândva cu avionul, astăzi se poate ajunge cu metroul. Până aici, pe latura dreaptă a perimetrului, pe Șoseaua Petricani, circulă și tramvaiele 16 și 36. Ele intră în Pipera prin cartierul Tei, străbătând pe partea stângă peninsula Tei-Toboc și urmând malul lacului Tei.
2. That's about it for these three major streets located in the north-western corner of Pipera. If planes once landed here, today you can reach the area by subway. Up to this point, on the right side of the perimeter, on Șoseaua Petricani, trams 16 and 36 also operate. They enter Pipera through the Tei neighborhood, passing on the left side of the Tei-Toboc peninsula and following the shore of Lake Tei.
Traseul tramvaielor în cartier și restul obiectivelor de vizitat // The tram routes in the neighborhood and the other places to visit
Am mers cu 36-le la muncă ani buni din viața mea; am deraiat cu el; altădată i s-au rupt cablurile de la îngheț. De cele mai multe ori l-am înjurat, pentru cât de rar venea, pentru cât de frig, sau de murdar, sau de zgomotos era înăuntru. Alte dăți, după seri cu overtime, l-am prins gol-goluț dar liniștit, ca pe nudiștii de pe fostul Ștrand Tei...
I rode tram 36 to work for many years of my life; I derailed with it once; another time, its cables froze and broke from the cold. Most of the time, I cursed it for how rarely it came, for how cold, dirty, or noisy it was inside. Other times, after evenings with overtime, I caught it stripped but calm, like the nudists from the old Tei Pool...
În prezent, aici nu se mai află niciunul dintre multele ștranduri care se desfășurau pe ambele maluri ale lacului Tei. Povestea ștrandurilor și a debarcaderelor de pe lacul Tei, dar și a tragediei acvatice din 1967, cea mai mare din București, o puteți afla din videoclipurile de mai jos (recomand viteza de redare 1.25x).
Currently, none of the many swimming pools that once lined both shores of Tei Lake are still there. You can learn the story of the swimming pools and piers on Tei Lake, as well as that of the 1967 aquatic tragedy, the largest in Bucharest, from the videos below (I recommend a playback speed of 1.25x).
Ștrandurile dispărute (în negru, cele care aveau și debarcader) // The disappeared swimming pools (in black, those that also had a dock)
Trecutul lacului Tei, via @AUTO.LOCO. // The history of the Tei Lake, via @AUTO.LOCO.
Tragedia de pe lacul Tei, via @AUTO.LOCO. // The tragedy on the Tei Lake, via @AUTO.LOCO.
Eu însoțesc linia de tramvai pe șosea și acum privesc 36-le cu simpatie, cedându-i trecerea, ca să pot să intru cu mașina pe peninsula ștrandului. Pe această peninsulă se află acum clădirea ROMSILVA.
I follow the tram line along the road and now I look at the 36 with sympathy, yielding to it so I can enter the beach peninsula with my car. On this peninsula is now the ROMSILVA building.
Debarcaderul de pe peninsulă, cu vedere spre cartierele Tei-Toboc și Tei // The dock on the peninsula, with a view towards the Tei-Toboc and Tei neighborhoods
Vă spuneam la început că am descoperit locuri noi în Pipera – aici se află unul dintre ele. De la intrarea către ROMSILVA, unde accesul devine interzis, se coboară în dreapta spre colțul nord-estic al lacului Tei, pe Pajiștea Petricani. Aceasta este azi singura zonă cu adevărat verde rămasă pe această peninsulă. Ea este îngrijită de Asociația Parcul Natural Văcărești, alături de care am participat și eu într-o acțiune voluntară de pregătire a pajiștii pentru venirea primăverii.
I was saying at the beginning that I discovered new places in Pipera – here is one of them. From the entrance towards ROMSILVA, where access becomes restricted, you descend to the right towards the north-eastern corner of Tei Lake, on Petricani Meadow. This is now the only truly green area left on this peninsula. It is maintained by the Văcărești Natural Park Association, with which I also participated in a voluntary action to prepare the meadow for the arrival of spring.
Afișaj pe Pajiștea Petricani // Info-panes on Petricani Meadow
Pajiștea este o fâșie nu foarte lungă de pământ mlăștinos cu stufăriș, flancată la vest de o perdea de copaci, care urcă în capătul său nordic spre un punct de belvedere. Cine știa despre această minunăție din cartier? Eu, cu siguranță, nu.
The meadow is a relatively short strip of marshy land with reedbeds, bordered to the west by a row of trees, which rises at its northern end towards a belvedere viewpoint. Who knew about this gem in the neighborhood? I certainly didn’t.
Prin stufăriș, pe lângă pădure, spre căsuțele pentru păsări // Through the reeds, along the forest, towards the birdhouses
Belvedere către lacul Tei // Belvedere towards Tei Lake
Lișițe pe lacul Tei; prin pădure // Coots on Tei Lake; through the forest
3. La est de Strada Petricani, și până la Strada Gherghiței, se află celelalte două sferturi ale pătratului nostru virtual: în nord-est se află Valea Saulei.
Valea Saulei este un alt loc despre care am auzit recent, dar pe care încă nu l-am vizitat. Știu că Valea Saulei este un râu scurt, afluent al Colentinei, care izvorăște din Pădurea Băneasa și formează o baltă aici, în Pipera, înainte de a se vărsa în Colentina. Întreg perimetrul nord-estic este închis, dar se poate ajunge lângă râu prin curtea CNAIR, de pe Strada Gherghiței 94. Și această zonă este pe radarul celor de la Delta Văcărești, astfel că sper să completez cu poze proprii și informații cât de curând!
3. To the east of Petricani Street, and up to Gherghiței Street, are the other two quarters of our virtual square: in the northeast, there is Saulei Valley.
Saulei Valley is another place I recently heard about, but have yet to visit. I know that Saulei Valley is a short river, a tributary of the Colentina, which springs from Băneasa Forest and forms a pond here, in Pipera, before flowing into the Colentina. The entire northeastern perimeter is closed off, but you can get close to the river via the NCRIA courtyard on Gherghiței Street 94. This area is also on the radar of those from Delta Văcărești, so I hope to add my own pictures and information soon!
Anticipând, via parcnaturalvacaresti.ro // Anticipating, via parcnaturalvacaresti.ro
4. La sud de A3, în colțul sud-estic al Piperei, se află cel mai nou dintre cartierele Piperei, din punct de vedere al integrării în București, dar poate și cel mai divers ca ofertă: Plumbuita. Aici avem lac și parc, dar și o mănăstire veche. Pe malul stâng al Colentinei se află sediul SUPERCOM, prima firmă românească ce oferă servicii de salubritate și managementul deșeurilor. Pe malul drept, peninsula Plumbuita găzduiește străduțe cu caracter sub-urban, cu case cu curți.
„Spre nord de Mărcuța era mănăstirea Plumbuita, fondată de Matei Basarab, tot lângă balta Colentinei, unde se făcea și vechiul bâlci Drăgaica, în amintirea răpirii sabinelor. Pe acel tărâm a avut loc bătălia lui Matei Vodă în secolul XVII, la care bucureștenii priveau cu mic, cu mare, după gardurile grădinilor lor…” (Dimitrie Papazoglu - Istoria fundării orașului București)
Mănăstirea Plumbuita, una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din București, datează din secolul al XVI-lea. Construită inițial de domnitorul Matei Basarab pe locul unei biserici mai vechi ridicate de Petru cel Tânăr, mănăstirea a fost fortificată și transformată într-un important centru religios și cultural. Numele „Plumbuita” provine de la acoperișul din plumb pe care l-a avut inițial.
4. South of the A3, in the southeastern corner of Pipera, lies the newest of Pipera’s neighborhoods, in terms of integration into Bucharest, but perhaps also the most diverse in terms of offerings: Plumbuita. Here we have a lake and park, but also an old monastery. On the left bank of the Colentina River is the headquarters of SUPERCOM, the first Romanian company offering waste management and sanitation services. On the right bank, the Plumbuita peninsula hosts small suburban streets with houses and yards.
"North of Mărcuța was the Plumbuita monastery, founded by Matei Basarab, next to the Colentina swamp, where the old Drăgaica fair was held, in memory of the abduction of the Sabines. On that land took place Matei Vodă’s battle in the 17th century, which the Bucharest citizens watched, young and old, from behind the fences of their gardens..." (Dimitrie Papazoglu - History of the Foundation of Bucharest)
The Plumbuita Monastery, one of the oldest monastic establishments in Bucharest, dates back to the 16th century. Initially built by Prince Matei Basarab on the site of an older church built by Petru the Young, the monastery was fortified and transformed into an important religious and cultural center. The name “Plumbuita” comes from the lead roof it originally had.
De-a lungul timpului, a fost loc de tipărire a unor cărți bisericești și refugiu pentru domnitori în vremuri tulburi. A rezistat numeroaselor războaie și cutremure, fiind restaurată de mai multe ori, păstrându-și însă farmecul medieval. Ansamblul mănăstirii include și Casa Domnească, folosită în prezent ca spațiu muzeal. Mai multe despre istoria mănăstirii puteți afla în clipul de mai jos, din păcate fără subtitrare.
Over time, it has been a place for printing religious books and a refuge for rulers during turbulent times. It withstood numerous wars and earthquakes, being restored multiple times, yet maintaining its medieval charm. The monastery complex also includes the Manor, which is currently used as a museum space. You can learn more about the history of the monastery in the video below, unfortunately without captions.
Aceasta se află în parcul cu același nume, unde păsări cu care ne-am obișnuit deja (lișițe, lebede, pescăruși și altele) se întâlnesc cu localnicii coborâți din blocuri.
Parcul Plumbuita, situat pe malul lacului omonim, este un monument istoric amenajat ca zonă de agrement în 1977. Inițial întins pe 80 ha, parcul include alei asfaltate, locuri de joacă, o pergolă și un curs artificial de apă cu poduri. În prezent, dispune și de un teren de fotbal și o fântână arteziană modernă pe lac.
It is located in the park of the same name, where familiar birds (coots, swans, seagulls, and others) mingle with locals coming down from their apartment buildings.
Plumbuita Park, situated on the shore of the lake with the same name, is a historic landmark developed as a recreational area in 1977. Initially covering 80 hectares, the park features paved alleys, playgrounds, a pergola, and an artificial watercourse with bridges. Today, it also includes a football field and a modern fountain on the lake.
Lișițe pe lacul Plumbuita, cca. 2020 // Coons on Plumbuita Lake, cca. 2020
via @dariejoean
Am ajuns la finalul periplului nostru prin Pipera. Deși mi-ar fi greu să concep un tur atot-cuprinzător, care să includă toate aceste obiective într-o singură zi, vă invit ca, atunci când sunteți în acest cartier bucureștean, să-l vedeți cu alți ochi.
Când stați în trafic pe Barbu Văcărescu, lângă Caro, să știți că aici chiar a fost o fabrică de glucoză. Să știți, când treceți pe Petricani, că aici sunt două pajiști urbane încă bine ascunse. Să realizați, când ieșiți din birou „la bulevard”, că vă aflați pe fosta pistă a Aerodromului Pipera sau că mâncați la cantină în același loc ca inginerii electroniști din anii '60, care lucrau la primele computere românești. Și tot așa. Să vă luați o oră, două după muncă pentru a vedea o piesă de teatru la Apropo sau o expoziție la MINA. Sau să savurați un prânz delicios și ieftin la cantinele-restaurant din zonă, chiar dacă nu aveți nicio treabă pe aici.
Dacă v-am convins, vizitați și voi Pipera – dar nu la orele de vârf! :)
We have reached the end of our journey through Pipera. While it would be difficult to create an all-encompassing tour that covers all these sights in a single day, I invite you to see this Bucharest neighborhood with fresh eyes whenever you find yourself here.
When stuck in traffic on Barbu Văcărescu, near Caro, remember that there really was a glucose factory here. When passing through Petricani, know that two urban meadows remain hidden nearby. When stepping out of the office “onto the boulevard,” realize that you're walking on the former runway of the Pipera Aerodrome or dining in the same canteen as electronics engineers from the ‘60s, who once worked to build Romania’s first computers. And so on. Take an hour or two after work to see a play at Apropo or an exhibition at MINA. Or enjoy a delicious, affordable lunch at one of the canteen-restaurants in the area—even if you have no other reason to be here.
If I’ve convinced you, visit Pipera—but not during rush hour! :)
- Cost: MINA și Teatrul Apropo
- Durată: depinde de preferințe; în total, cel puțin 3-4 ore de plimbare, plus 1-2 ore MINA, plus 1-2 ore teatru
- Verdict: 7/10 - merită întrucâtva
- Cost: MINA and Apropo Theater
- Duration: Depends on preferences; at least 3-4 hours of walking, plus 1-2 hours at MINA, plus 1-2 hours at the theater
- Verdict: 7/10 – somewhat worth it
Comments