Alte weekenduri, alte aventuri... prin cartierul Tineretului! După ce am explorat zona nordică a Căii Văcărești și Parcul Tineretului, ne-am familiarizat cu istoria locului și am admirat Dâmbovița de aproape, e timpul să ne îndepărtăm de inima cartierului, spre periferiile sale. Vom colinda prin cimitirul Bellu (da!), vom continua cu o plimbare prin Mărțișor și ne vom bucura ca niște copii de parcul de distracții.
Other weekends, other adventures... through the Tineretului neighborhood! After exploring the northern area of Calea Văcărești and Tineretului Park, getting familiar with the local history, and admiring the Dâmbovița up close, it’s time to move away from the heart of the neighborhood, towards its outskirts. We will stroll through the Bellu cemetery (yes!), continue with a walk through Mărțișor, and enjoy the amusement park like kids.
1. Dacă în trecut pe-aici trecea tramvaiul tras de cai, astăzi traseul lui 10 continuă cu vagoane mai moderne. În zonă circulă, pe lângă tramvaiul 10, și alte linii, printre care și familiarul 19, cu care am ajuns până la Piața Eroii Revoluției. Piața reprezintă în prezent limita vestică a cartierului Tineretului, fiind împărțită cu cartierul Pieptănari.
1. If in the past, the horse-drawn tram used to pass through here, today route 10 continues with more modern carriages. In the area, besides tram 10, other lines also operate, including the familiar 19, which brought me to Eroii Revoluției Square. The square currently marks the western boundary of the Tineretului neighborhood, bordering the Pieptănari neighborhood.
Tramvaiul 10 pe Calea Șerban Vodă (la intersecția cu Strada Olimpului, la nord de Tineretului, în actualul Centru Civic), 1910 (via ziaruluniversul.ro) // Tram 10 on Șerban Vodă Road (at the intersection with Olimpului Street, north of Tineretului, in the current Civic Center), 1910 (via ziaruluniversul.ro)
Tramvaie la Piața Eroii Revoluției, 2025 // Trams at Eroii Revoluției Square, 2025
Cobor și eu aici și traversez spre Cimitirul Bellu.
Toți am auzit de Bellu, firește – orice bucureștean îl știe. Dar recunosc că nu am fost niciodată aici! Până de curând, la respectabila vârstă de aproape 40 de ani, nu m-am gândit că aș avea ce căuta într-un cimitir... Mi se părea morbid.
Totuși, în ultima vreme, am tot auzit vorbindu-se despre Bellu, care a devenit chiar un punct de interes pe traseele de turism istoric din București. Așa că am decis să-l vizitez și eu. Prima dată am trecut pe aici acum vreo lună, dar vizita a fost prea scurtă, așa că m-am hotărât să revin și să îmi acord mai mult timp pentru a explora aleile în tihnă.
I get off here too and cross towards Bellu Cemetery.
We’ve all heard of Bellu, of course – every Bucharester knows it. But I must admit, I had never been there! Until recently, at the respectable age of almost 40, I never thought I had any reason to visit a cemetery... It seemed morbid to me.
However, lately, I kept hearing more about Bellu, which has even become a point of interest on historical tourism routes in Bucharest. So, I decided to visit it too. We first went about a month ago, but the visit was too short, so I decided to go back and take more time to explore the alleys in peace.
Poarta Cimitirului Bellu, via commons.wikimedia.org // The Bellu Cemetery gate, via commons.wikimedia.org
Cimitirul Bellu, cunoscut oficial ca Cimitirul Șerban Vodă, este cea mai veche și importantă necropolă urbană din București, fondată în 1859 pe un teren donat de baronul Barbu Bellu. Inspirat de cimitirul Père Lachaise din Paris, Bellu s-a extins de la 15 la peste 20 de hectare, devenind un muzeu în aer liber prin monumentele sale funerare.
Amplasat la intersecția arterelor Calea Șerban Vodă, Șoseaua Olteniței, Calea Giurgiului și Șoseaua Viilor, a devenit rapid locul de înhumare al elitelor românești.
Primele amenajări, coordonate de arhitectul Alexandru Orăscu, includ o capelă în stil neogotic, pictată de Constantin Lecca.
Bellu Cemetery, officially known as Șerban Vodă Cemetery, is the oldest and most important urban necropolis in Bucharest, founded in 1859 on a plot donated by Baron Barbu Bellu. Inspired by the Père Lachaise Cemetery in Paris, Bellu has expanded from 15 to over 20 hectares, becoming an open-air museum through its funerary monuments.
Located at the intersection of Calea Șerban Vodă, Șoseaua Olteniței, Calea Giurgiului, and Șoseaua Viilor, it quickly became the burial place of Romanian elites.
The first arrangements, coordinated by architect Alexandru Orăscu, include a neo-Gothic chapel painted by Constantin Lecca.
Capela principală a cimitirului // The cemetery's main chapel
Mormintele sunt dispuse în figuri (loturi dreptunghiulare care găzduiesc mai multe morminte), oarecum organizate tematic, dar de la care vom observa excepții (de pildă, nu toți artiștii, și nu doar artiști, se găsesc pe Aleea Artiștilor). Dintre acestea amintim Mormintele Academicienilor, Aleea Scriitorilor, Aleea Artiștilor etc.
Aleea Scriitorilor adăpostește mormintele unor personalități marcante precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, sau Nichita Stănescu.
The graves are arranged in figures (rectangular plots that host multiple graves), somewhat thematically organized, though exceptions can be observed (for instance, not all artists, and not only artists, are found on the Artists' Alley). Among these, we mention the Academicians' Graves, the Writers' Alley, the Artists' Alley, etc.
The Writers' Alley houses the graves of notable figures such as Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, or Nichita Stănescu.
Pe Aleea Scriitorilor: De la clasici (Eminescu, Caragiale, Coșbuc)... // On the Writers' Alley: From the classics (Eminescu, Caragiale, Coșbuc)...
Pe Aleea Scriitorilor: ...la contemporani (Barbu, Păunescu)... // On the Writers' Alley: ...to the contemporaries (Barbu, Păunescu)...
Pe Aleea Scriitorilor: ...la preferații mei (Preda, Rebreanu) // On the Writers' Alley: ...to my favorites (Preda, Rebreanu)
După ce am citit o pagină din Adam și Eva a lui Rebreanu lângă mormântul lui, am continuat la pas prin cimitir. Aici, aglomerate, stau una lângă alta cruci din diverse epoci și stiluri: Neoclasic, Romantic, Art Nouveau, Neoromânesc, Art Deco, etc.
After reading a page from Adam and Eve by Rebreanu next to his grave, I continued walking through the cemetery. Here, crowded together, stand side by side crosses from various eras and styles: Neoclassical, Romantic, Art Nouveau, Neo-Romanian, Art Deco, etc.
În continuare, mici capele și cenotafe piperează priveliștea, cu câte o fațadă mai deosebită în aceleași stiluri arhitectonice menționate mai sus.
CAPELĂ, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. – Din it. cappella.
CAVOU, cavouri, s. n. Construcție funerară (într-un cimitir sau în alt loc de înmormântare) cu una sau mai multe cripte. – Din fr. caveau.
CRIPTĂ, cripte, s. f. Capelă subterană folosită ca loc de înmormântare sau de păstrare a relicvelor. – Din fr. crypte, lat. crypta.
MAUSOLEU, mausolee, s. n. Monument funerar de proporții mari, ridicat în memoria unui om ilustru, a unor eroi etc. – Din lat. mausoleum, germ. Mausoleum, fr. mausolée.
CENOTAF, cenotafe, s. n. Monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. – Din fr. cénotaphe, lat. cenotaphium.
Further on, small chapels and cenotaphs pepper the view, each with a more distinctive façade in the same architectural styles mentioned above.
CHAPEL, chapels, s. f. A small, isolated church without a parish (in a cemetery, etc.); a small place of worship. – From It. cappella.
TOMB, tombs, s. n. A funeral construction (in a cemetery or another burial site) with one or more crypts. – From Fr. caveau.
CRYPT, crypts, s. f. An underground chapel used as a burial site or for storing relics. – From Fr. crypte, Lat. crypta.
MAUSOLEUM, mausoleums, s. n. A large funeral monument erected in memory of an illustrious person, some heroes, etc. – From Lat. mausoleum, Germ. Mausoleum, Fr. mausolée.
CENOTAPH, cenotaphs, s. n. A funeral monument erected in memory of a deceased person whose remains are in another location or have disappeared. – From Fr. cénotaphe, Lat. cenotaphium.
Printre acestea, se distinge câte un mausoleu, cel mai mare și mai frumos fiind cel al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut ca „Nababul” datorită averii sale impresionante, a fost un om politic conservator român, descendent al familiei nobile Cantacuzino. A studiat la București și Paris, obținând un doctorat în drept în 1858. A ocupat diverse funcții publice, inclusiv primar al Bucureștiului (1869-1870) și prim-ministru al României în două mandate (1899-1900 și 1904-1907). Datorită bogăției sale, a construit trei palate impresionante: Palatul Cantacuzino din București, Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino de la Florești („Micul Trianon”).
Among them, a few mausoleums stand out, the largest and most beautiful being that of Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Gheorghe Grigore Cantacuzino, known as "The Nabob" due to his impressive wealth, was a Romanian conservative politician and a descendant of the noble Cantacuzino family. He studied in Bucharest and Paris, earning a doctorate in law in 1858. He held various public offices, including Mayor of Bucharest (1869-1870) and Prime Minister of Romania during two terms (1899-1900 and 1904-1907). Due to his wealth, he built three impressive palaces: the Cantacuzino Palace in Bucharest, the Cantacuzino Castle in Bușteni, and the Cantacuzino Palace in Florești ("The Little Trianon").
Cimitirul este în curs de inventariere digitală, iar unele personalități sunt deja „pe hartă” în cadrul acestui proiect. Fiecare capelă, cavou sau criptă sunt unice și ar merita o fotografie. Din când în când, mai dai peste o statuie. Din când în când, apare câte un nume cunoscut – unii, doar din cărți, alții, de la televizor.
The cemetery is in the process of digital cataloging, and some personalities are already "on the map" as part of this project. Each chapel, tomb, or crypt is unique and deserves a photo. From time to time, you come across a statue. Occasionally, a familiar name appears – some from books, others from television.
Stânga: Mormântul Iuliei Hașdeu; dreapta: detalii în fier forjat // Left: Iulia Hașdeu's grave; right: wrought iron details
Oameni celebri și totuși, morți // Famous, yet dead people
Statui // Statues
Ruine, căci nimic nu e etern // Ruins, as nothing lasts forever
Viu // Alive
Ca să-l parafrazez pe Damian Anfile, un istoric contemporan care popularizează activ cimitirul în aparițiile sale, a te plimba prin cimitir nu e deloc înfricoșător, ci îți dă chiar curaj, amintindu-ți că atâția alții au murit deja înaintea ta. Aș adăuga că, mai ales fiindcă moartea e inevitabilă, aici vedem reuniți academicieni, familii obișnuite, lăutari, sportivi sau genii literare. Hai să participăm virtual la un tur cu Damian; materialele însumează peste 3 ore, așa că vizionați-le drămuit!
To paraphrase Damian Anfile, a contemporary historian who actively promotes the cemetery in his appearances, walking through a cemetery is not scary at all; it actually gives you courage, reminding you that so many others have already died before you. I would add that, especially since death is inevitable, here we see gathered together academics, ordinary families, folk musicians, athletes, and literary geniuses. Let’s take a virtual tour with Damian; the materials add up to over 3 hours, so watch them sparingly!
Cimitirul Bellu, via @ConstantinescuSorin // Bellu Cemetery, via @ConstantinescuSorin
Plimbarea prin cimitir a fost incredibil de liniștită, cu rare întâlniri cu alți oameni, care și ei vizitau (cimitirul sau răposații). Eu mă îndrept spre ieșire și admir poarta cimitirului și din interior.
The walk through the cemetery was incredibly peaceful, with rare encounters with other people, who were also visiting (the cemetery or the departed). I head towards the exit and admire the cemetery gate from the inside as well.
Cum ieșim din Cimitirul Bellu, pe Calea Șerban Vodă, în dreapta se află Cimitirul Eroilor Martiri ai Revoluției.
În stânga, pe Șoseaua Olteniței, găsim Bellu Militar, unde sunt îngropați eroi căzuți în Primul Război Mondial, în mare parte francezi. Mai departe în această direcție se află Bellu Catolic, iar dincolo de acesta, Cimitirul Pro Patria, tot un cimitir militar, de data aceasta înființat de germani pentru eroii lor căzuți în Primul Război Mondial. Tot aici, ulterior, au fost îngropați și militari căzuți în Cel de-al Doilea Război Mondial.
As we exit Bellu Cemetery, on Calea Șerban Vodă, to the right is the Cemetery of the Martyr Heroes of the Revolution.
To the left, on Șoseaua Olteniței, we find Bellu Military Cemetery, where (mostly French) heroes fallen in World War I are buried. Further in this direction is Bellu Catholic Cemetery, and beyond that, the Pro Patria Cemetery, also a military cemetery, this time established by the Germans for their heroes fallen in World War I. Later, soldiers fallen in World War II were also buried here.
Aliații vs. Puterile Centrale // The Allies vs. The Central Powers
Eu nu intru în toate aceste cimitire militare, dar dau o scurtă tură prin Bellu Catolic.
I do not enter all these military cemeteries, but I take a short walk through Bellu Catholic.
Cimitirul Catolic, via google.com/maps // The Catholic Cemetery, via google.com/maps
Simboluri catolice // Catholic symbols
Diferit și totuși la fel // Different, and yet the same
La ieșirea din acest cimitir, pe colț, se găsește și Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus, de confesiune catolică. Aceasta, spre deosebire de capela din cimitir, a fost și deschisă, astfel că am vizitat-o.
Ca de obicei, deși destul de auster, decorul bisericilor catolice nu dezamăgește, fiind colorat de vitralii vibrante și în același timp liniștitoare.
At the exit of this cemetery, on the corner, there is also the Church of Saint Teresa of the Child Jesus, a Catholic church. Unlike the chapel in the cemetery, this one was open, so I visited it.
As usual, although quite austere, the decor of Catholic churches does not disappoint, being colored by vibrant and at the same time soothing stained glass windows.
Exteriorul // The exterior
Interiorul // The interior
Vitralii // Stained glass windows
2. După raita prin cimitire și biserici, am ieșit pe Șoseaua Olteniței, pe care am urmat-o în stânga până la stația de metrou Constantin Brâncoveanu, unde am intrat în zona Mărțișor. Aici, în colțul sud-estic al cartierului Tineretului, domnește liniștea.
2. After touring cemeteries and churches, I walked onto Șoseaua Olteniței, which I followed to the left until the Constantin Brâncoveanu metro station, where I entered the Mărțișor area. Here, in the southeastern corner of the Tineretului neighborhood, tranquility reigns.
În paralel cu Șoseaua Olteniței, banda vegetală de arbori și arbuști ne rezervă mici comori înflorite: Dracilă (Berberis vulgaris) și Gutui japonez ‘Nivalis’ (Chaenomeles spec. ‘Nivalis’) // Parallel to Șoseaua Olteniței, the green strip of trees and shrubs offers us little flowering treasures: Barberry (Berberis vulgaris) and Japanese quince ‘Nivalis’ (Chaenomeles spec. ‘Nivalis’)
Tot aici, în spatele stației de metrou, se află intrarea principală în Orășelul Copiilor. Pe acesta însă îl voi lăsa pentru la întoarcere, căci de aici voi lua metroul spre casă. Până atunci, am făcut o plimbare de-a lungul străzii Mărțișor, până în apropiere de ieșirea sa spre partea sudică a Căii Văcărești. Aici, undeva în stânga, la numărul 26, se află Casa Memorială „Tudor Arghezi”.
Right behind the station lies the main entrance to the Children's Town, but I’ll save that for my return, since from here I’ll take the metro home. Before that, I strolled along Mărțișor Street to its southern exit toward Calea Văcărești. Somewhere on the left at number 26 stands the “Tudor Arghezi” Memorial House.
Vederi semi-rurale de pe strada Mărțișor, din apropierea străzii Daracului // Semi-rural views from Mărțișor Street, near Daracului Street
Magnolie chinezească (Magnolia × soulangeana), la colțul străzii Mărțișor cu strada Simigiului; pe prima la stânga intrăm spre casa memorială // Saucer magnolia (Magnolia × soulangeana) at the corner of Mărțișor Street and Simigiului Street; we take the first left to enter toward the memorial house
Zona Dealului Mărțișor este numită astfel încă dinainte de mutarea lui Arghezi aici și era acoperită cu vii până la invazia filoxerei din 1864. După aceasta, terenurile au ajuns în posesia unor arendași împroprietăriți de Cuza care – după Primul Război Mondial – au parcelat și vândut loturi noilor locuitori ai mahalelei. Primele ulițe au primit numele proprietarilor lor, iar strada principală a păstrat denumirea tradițională „Mărțișor”, aceeași sub care este cunoscută și casa lui Arghezi.
The Mărțișor Hill area was called that long before Arghezi moved here and was covered with vineyards until the phylloxera invasion of 1864. Afterward, the lands came into the possession of tenant farmers granted ownership by Cuza who—after World War I—subdivided and sold plots to the neighborhood’s new residents. The first lanes took their owners’ names, while the main street retained the traditional name “Mărțișor,” under which Arghezi’s house is also known.
Dealul Mărțișorului, la sosirea lui Arghezi // Mărțișor Hill at Arghezi’s arrival
Clădirea se ridică pe cea mai înaltă colină a Bucureștiului, Dealul Piscului (sau Mărțișorului), în fosta mahala a Căramidarilor, vizavi de fosta Mănăstire Văcărești.
După 11 luni de detenție la Văcărești, acuzat de „colaboraționism”, Tudor Arghezi a ales acest loc izolat, fără apă, canalizare sau electricitate, drept refugiu pentru familie și prieteni, transformându-l într-un mic paradis domestic.
Astăzi, Muzeul Memorial „Tudor Arghezi” găzduiește ansamblul de clădiri cu fațade albe și acoperiș roșu, cotețul câinelui Zdreanță și mormintele lui Tudor și Paraschiva Arghezi. Vișinii plantați la intrare, decorați cu șnururi roșii și albe după obiceiul oltenesc de Mărțișor, au inspirat și numele noii străzi, dar și numele casei.
The building stands on Bucharest’s highest hill, Dealul Piscului (or the Mărțișor Hill), in the former Căramidarilor neighborhood, opposite the old Văcărești Monastery.
After 11 months of detention at Văcărești, accused of “collaborationism,” Tudor Arghezi chose this isolated spot—without water, sewerage, or electricity—as a refuge for family and friends, transforming it into a small domestic paradise.
Today, the “Tudor Arghezi” Memorial Museum comprises a complex of white‐faced, red‐roofed buildings, the kennel of his dog Zdreanță, and the graves of Tudor and Paraschiva Arghezi. The sour cherry trees planted at the entrance, adorned with red and white cords in the Oltenian Mărțișor tradition, inspired both the name of the new street and the name of the house.
Bustul scriitorului, executat de Milița Petrașcu // The writer's bust, done by Milița Petrașcu
Tudor Arghezi (n. Ion Nae Theodorescu la 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967, București) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori români ai secolului XX, al cărui registru liric, puternic influențat de baudelairianism, a deschis o „vârstă argheziană” în poezia română. Profesional versatil, a semnat volume de versuri – între care „Cuvinte potrivite” (1927), „Flori de mucegai” (1931) și „Versuri de seară” (1935), romane cu tonalitate poetică („Cimitirul Buna-Vestire”, „Ochii Maicii Domnului”), pamflete și literatură pentru copii („Cartea cu jucării”, „Mărțișoare”). Controversat încă de la debut (1896), a polemizat cu figuri ca Alexandru Macedonski și Nicolae Iorga și a creat genul „tabletei” în pamflete alegorice. Pseudonimul „Arghezi” își are originea în vechiul toponim Argesis, iar prin prospețimea limbajului și forța ideilor a rămas o voce esențială în literatura română modernă.
Tudor Arghezi (born Ion Nae Theodorescu on May 21, 1880, Bucharest – died July 14, 1967, Bucharest) was one of the most important Romanian writers of the 20th century, whose lyrical register, strongly influenced by Baudelaireanism, ushered in an “Arghezian age” in Romanian poetry. Professionally versatile, he published volumes of poetry—among them “Cuvinte potrivite” (1927), “Flori de mucegai” (1931), and “Versuri de seară” (1935)—poetic novels (“Cimitirul Buna-Vestire,” “Ochii Maicii Domnului”), pamphlets, and children’s literature (“Cartea cu jucării,” “Mărțișoare”). Controversial from his debut in 1896, he engaged in polemics with figures such as Alexandru Macedonski and Nicolae Iorga and created the “tablet” genre in allegorical pamphlets. The pseudonym “Arghezi” derives from the ancient toponym Argesis, and through the freshness of his language and the strength of his ideas, he remains an essential voice in modern Romanian literature.
Pe alee, spre casa memorială // On the walkway, to the memorial house
În vara anului 1926, Arghezi a cumpărat aproape două hectare și, în toamnă, a ridicat prima baracă sub îndrumarea suedezului Jahanes, cu ajutorul soției sale, Paraschiva. Casa, proiectată de poet, avea pereți din mortar cu paie de bambus; până în 1930 au fost gata trei camere, iar între 1935–1937 s-a adăugat anexa-tipografie.
In the summer of 1926, Arghezi purchased nearly two hectares and in the autumn erected the first shack under the guidance of the Swede Jahanes, with the help of his wife, Paraschiva. The poet-designed house had walls of mortar and bamboo straw; by 1930 three rooms were completed, and between 1935 and 1937 the printing-house annex was added.
Aici am vizionat un scurt-metraj narat de Arghezi însuși, intitulat „Prisaca”, apoi am făcut turul camerei în care, alături de fotografiile poetului de pe pereți, am văzut câteva dintre tiparnițele și presele care au scos la lumină, printre altele, „Biletele de papagal”.
There, I watched a short film narrated by Arghezi himself called “Prisaca,” then toured the room where, alongside photographs of the poet on the walls, I saw some of the printing machines and presses that first brought to light works such as “Biletele de papagal.”
Revista „Bilete de papagal” a văzut lumina tiparului la 2 februarie 1928, fiind imprimată în mica tipografie. Formatul ei neobișnuit (32 × 12 cm, patru pagini) îi conferea aerul unei „fițuici” sau al unui „purice nervos”, după cum însuși Arghezi mărturisea în primul său editorial, descriind publicația ca pe un spațiu al ideilor scurte, dar tăioase. Titlul amintea de papagalul Coco – personaj-simbol al revistelor de loisir interbelice – care în paginile-pamflet semnate de Arghezi alegea „bilete” cu glume și ironii subtile.
Primele două numere au fost realizate integral de fondator, iar din al treilea au apărut contribuții ale unor autori precum George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Urmuz sau Felix Aderca, sporind prestigiul publicației.
The “Bilete de papagal” magazine first saw print on February 2, 1928, produced in the small press. Its unusual format (32 × 12 cm, four pages) gave it the look of a “leaflet” or a “nervous flea,” as Arghezi himself confessed in his inaugural editorial, describing the publication as a space for short but incisive ideas. The title evoked Coco the parrot—the emblematic figure of interwar leisure magazines—who in Arghezi’s pamphlet pages would pick “tickets” with witty jabs and subtle ironies.
The first two issues were entirely produced by its founder, and from the third onward contributions appeared from authors such as George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Urmuz, and Felix Aderca, boosting the magazine’s prestige.
După naționalizarea tiparului în 1948, Arghezi a cedat proprietatea statului cu condiția ca „Mărțișorul” să devină casă memorială. Inaugurată în 1974, la șapte ani după moartea scriitorului, casa a fost renovată recent, lucrările de consolidare și refacere a elementelor de lemn și zidărie finalizându-se în aprilie 2024.
After the nationalization of the print shop in 1948, Arghezi ceded the property to the state on the condition that “Mărțișorul” become a memorial house. Inaugurated in 1974, seven years after the writer’s death, the house was recently renovated, with the consolidation and restoration of wooden elements and masonry completed in April 2024.
În interior am „furat” doar câteva fotografii, dat fiind că fotografiatul costa în plus, dar nu vă faceți griji: avem la dispoziție un tur virtual foarte reușit prin toate camerele!
Inside, I “stole” only few photographs—since additional photos cost extra—but don’t worry: there is a very good virtual tour through all the rooms!
Către camera de lectură a scriitorului // To the writer’s reading room
Ediții ale cărților sale pentru copii și un album omagial // Editions of his children’s books and a commemorative album
Portretele câtorva dintre animalele dragi ale familiei Arghezi // Portraits of some of the Arghezi family’s beloved animals
Pe lângă frumoasele încăperi, mobilate modest, aproape rustic, găsim și un laborator în care poetul își depășea condiția, dând curs pasiunilor sale pentru radiodifuziune, fizică și chimie, tâmplărie și altele. Afară am descoperit un alt hobby al său, albinăritul: o mică prisacă rămâne încă în curte, lângă mormintele poetului și ale familiei sale. De cealaltă parte a curții este adus un ultim omagiu și lui Zdreanță, cel mai drag animal al familiei, care a inspirat un poem atât de haios.
Beyond the beautiful rooms, modestly and almost rustically furnished, there is also a laboratory where the poet transcended his condition by indulging his passions for radio broadcasting, physics and chemistry, carpentry, and more. Outside, I discovered another of his hobbies—beekeeping: a small apiary still stands in the courtyard next to the poet’s and his family’s graves. On the other side of the courtyard, a final tribute is paid to Zdreanță, the family’s most beloved animal, who inspired such a funny poem.
Facem și un ultim scurt tur video înainte de a pleca mai departe prin cartier.
We’ll do one last short video tour before moving on through the neighborhood.
Acasă la Arghezi, via @ArhivaTVRonline // At Arghezi’s house, via @ArhivaTVRonline
3. De aici continui spre Calea Văcărești, de unde și iau tramvaiul o stație (lungă) pentru a ajunge la Mihai Bravu, unde Calea Văcărești urcă spre Timpuri Noi, iar din ea se bifurcă spre stânga Bulevardul Tineretului.
3. From here I continue toward Calea Văcărești, where I take the tram for one (long) stop to reach Mihai Bravu, where Calea Văcărești climbs toward Timpuri Noi, and from it Boulevard Tineretului branches off to the left.
Porțiunea sudică a Căii Văcărești // The southern portion of Calea Văcărești
La intersecție // At the crossroad
Aici mă opresc, cred eu, pentru câteva secunde, cât să pozez Palatul Copiilor, dar verva din față mă îmbie să intru și eu, printre copii și părinți, în holul palatului.
Here I pause, I think, for a few seconds—just to photograph the Children’s Palace—but the liveliness in front tempts me to enter as well, among children and parents, into the palace’s lobby.
Palatul, din lateral // The palace, from the side
Palatul, din față // The palace, from the front
Realizez că aici se desfășoară un eveniment, și profit de oportunitate ca să mă strecor în diferite colțuri ale palatului care, toate, îmi amintesc de copilărie.
I realize that an event is taking place here, and I seize the opportunity to slip into various corners of the palace, each one reminding me of childhood.
Pe vremea când și eu, și palatul aveam 5–6 ani, ne-am întâlnit pentru prima oară, chiar dacă nu stăteam încă în zonă (aveam să ne mutăm, temporar, 5 ani mai târziu pe Calea Văcărești). Aici m-am alăturat sorei mele la cercurile de șah și de informatică. Adițional, ea mai făcea și balet, iar eu, gimnastică. Nu o să uit niciodată sala de gimnastică de la subsol, cu covoare moi de sport, gropi cu bureți și holuri pline de materiale rămase de la manifestații – flori, costume, decorațiuni… După vreo doi ani, când am realizat că nu o să fac performanță în niciunul dintre domenii și pentru că încă stăteam departe, am întrerupt cursurile, dar nu am încetat niciodată să mă adresez acestei frumoase clădiri cu apelativul „palatul meu”.
When both the palace and I were about five or six years old, we first met, even though I didn’t yet live in the area (we would move here temporarily, five years later, on Calea Văcărești). There I joined my sister for chess and computer science clubs. Additionally, she took ballet and I did gymnastics. I’ll never forget the basement gym with its soft sports mats, foam pits, and corridors filled with leftover event materials—flowers, costumes, decorations… After about two years, when I realized I wouldn’t excel in either activity and because we still lived far away, I stopped attending classes, but I never stopped calling this beautiful building “my palace.”
În mijloc, jos, cu pampoane // In the middle, at the bottom, with pom-poms
De data aceasta nu am acces la subsol, dar dau o tură pe la parter și apoi mă strecor pe scări, până în spatele scenei. Pe drum revăd superbele interioare placate cu marmură, cu uși din lemn lucios, cu garnituri de aluminiu și cu lustre somptuoase, de sticlă simplă. Arhitectura sa, tipic optzecistă, de un brutalism târziu (dacă se poate spune aşa), aduce şi a Casa Poporului, dar şi a Piața Unirii, fiind un element caracteristic epocii ceaușiste târzii.
This time I don’t have access to the basement, but I take a turn on the ground floor and then sneak up the stairs, behind the stage. Along the way I revisit the superb interiors clad in marble, with glossy wooden doors, aluminum fittings, and sumptuous simple-glass chandeliers. Its typically ’80s architecture—a late brutalism of sorts—evokes both the Palace of the Parliament and Unirii Square, characteristic of the late Ceaușescu era.
Găsesc apoi și intrarea în sala de spectacole, unde mă opresc pentru un număr – este Art Dance Festival 2025, iar copiii sunt în formă maximă!
I then find the entrance to the performance hall, where I pause for a number – it’s Art Dance Festival 2025, and the children are in top form!
Dar iată, iarăși m-am luat cu poveștile mele și am uitat să le zic pe ale palatului!
Palatul Naţional al Copiilor – cu o suprafaţă totală de 17.700 m², inaugurat oficial la 1 iunie 1986 după ce, în 1985, proiectul său a primit Premiul Uniunii Arhitecţilor – a purtat până în 1989 denumirea „Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei”. Conceput ca un centru de excelenţă pentru manifestări de înaltă ţinută interne şi internaţionale, el oferă elevilor din învăţământul preuniversitar peste 60 de cercuri în secţiile Tehnico-Ştiinţifică, Cultural-Artistică şi Sport, găzduieşte Observatorul Astronomic al Copiilor şi dispune de trei săli de spectacol (Sala Mare, Sala Mică, Sala Europa) şi de foaiere generoase pentru diverse evenimente culturale.
But here I go again, caught up in my own stories and forgetting to tell those of the palace!
The National Children’s Palace—with a total area of 17,700 m², officially inaugurated on June 1, 1986 after its design won the Union of Architects Prize in 1985—was known until 1989 as the “Palace of Pioneers and Falcons of the Motherland.” Conceived as a center of excellence for high-profile domestic and international events, it offers pre-university students more than 60 clubs across its Technical-Scientific, Cultural-Artistic, and Sports sections, houses the Children’s Astronomical Observatory, and features three performance halls (Main Hall, Small Hall, Europe Hall) plus spacious foyers for various cultural events.
Palatul Pionierilor în 1986; în fața sa, insigna Organizației Pionierilor, din flori (via palatulnationalalcopiilor.ro) // The Palace of the Pioneers in 1986; in front of it, the insignia of the Pioneer Organization, made of flowers (via palatulnationalalcopiilor.ro)
Astăzi, în fața Palatului se află monumentul Eroilor Militari Români căzuți la datorie, și îl văd de la parter, dar și de la cele două etaje la care am urcat.
Today, in front of the Palace stands the Monument to the Romanian Military Heroes who fell in the line of duty, and I see it from the ground floor as well as from the two upper floors I climbed to.
La Palatul Copiilor am mai fost de-a lungul timpului și ca spectator, ca de pildă la Roma Cult Fest în 2009 sau, în parcarea din fața palatului, la Retro Parada Primăverii, chiar anul trecut.
I have also been to the Children’s Palace as a spectator over time—for example at the Roma Cult Fest in 2009 or, in the parking lot in front of the palace, at the Spring Retro Parade just last year.
4. Tot prin aceeași parcare, făcând stânga de la Palatul Copiilor, am intrat în Parcul „Lumea Copiilor”.
4. Turning left from the Children’s Palace through the same parking lot, I entered the “Children’s World” Park.
Parcul „Lumea Copiilor” a fost inaugurat la începutul anilor 2000 pe o zonă neutilizată de lângă Parcul Tineretului, ca parte a proiectului de revitalizare urbană a Sectorului 4. Situat în apropierea Palatului Copiilor, ocupă 229.200 mp, dintre care 157.091 mp sunt spații verzi, și se poate accesa ușor din Bulevardul Tineretului, Strada Secerei sau Calea Văcărești.
The “Children’s World” Park was opened in the early 2000s on a previously unused area adjacent to Tineretului Park, as part of Sector 4’s urban renewal project. Located near the Children’s Palace, it covers 229,200 sqm—157,091 sqm of green space—and is easily accessible from Tineretului Boulevard, Secerei Street, or Văcărești Road.
Datorită diversității facilităților, parcul devine o arenă a aventurii urbane pentru cei mici: pistele de automodelism, zidul de escaladă și tiroliana pentru copii sunt completate de alei largi pentru jogging, role și biciclete, terenuri multifuncționale (fotbal, baschet, tenis de masă), skate-park și aparate de fitness în aer liber, potrivite și pentru părinți.
Thanks to its varied facilities, the park becomes an urban adventure arena for kids: remote-control car tracks, a climbing wall and a zip line are complemented by wide paths for jogging, rollerblading and cycling, multifunctional courts (football, basketball, table tennis), a skate park and outdoor fitness equipment, also suitable for parents.
Pista de automodelism // The remote-control car track
Zidul de escaladă // The climbing wall
Fântânile arteziene, micile gherete cu gustări și spațiile pentru ateliere ori festivaluri în aer liber transformă fiecare vizită într-o aventură recreativă pentru întreaga familie și într-o șansă de a te simți din nou copil, savurând o vată pe băț sau o înghețată la cornet.
The ornamental fountains, snack kiosks and open-air workshop or festival spaces turn every visit into a recreational adventure for the whole family and an opportunity to feel like a child again, enjoying cotton candy or an ice cream cone.
Parcul te invită să te așezi... // The park invites you to sit down...
...și, evident, să sari șotronul // ...and, of course, to play hopscotch
Bun. Fiind totuși un parc dedicat copiilor, am trecut prin el destul de rapid, nu însă fără a mă opri la o odihnă scurtă înainte de a trece pragul către Orășel – odihnă necesară, pentru că zona e deluroasă și, deși nu pare, e de urcat. Aici, în capătul sudic al parcului, se află „foișoarele” – mai degrabă niște fântâni tumulare – foarte simpatice, fiecare într-o piațetă cu bănci.
All right. Since it’s primarily a children’s park, I moved through it fairly quickly, though not without a brief rest before heading into the “Town” – a necessary break, as the terrain is hilly and, despite appearances, a climb. At the park’s southern end you’ll find the “gazebos” – more like tumular fountains – each set in a small plaza with benches.
5. De aici, pătrunzând perpendicular pe Strada Urcușului, se face trecerea din parcul acesta, cu profil mai mult sportiv, spre Orășelul Copiilor, cel mai mare parc de distracții pentru copii din România.
Înainte de a intra însă, semnalez că, dacă aș fi luat-o spre stânga pe Strada Urcușului, aș fi ajuns la Amfiteatrul Tineretului (pe care l-am văzut doar pe Google): arată cam așa, dacă vă tentează.
5. From here, by heading perpendicular onto Urcușului Street, you move from this primarily sports-oriented park to the Children’s Town, the largest amusement park for kids in Romania.
Before entering, I should mention that if you would turn left onto Urcușului Street, you’d reach the Tineretului Amphitheater (which I’ve only seen on Google): it looks like this, if you’re interested.
Tot în zonă se află Ștrandul Văcărești, un bazin de cartier cu un program incert.
Also in the area is the Văcărești Pool, a small neighborhood facility with an uncertain schedule.
Eu însă continui drumul prin Orășelul Copiilor. De aici păstrez (printre) cele mai vechi amintiri cu părinții, și de fiecare dată când revin, chiar și ca adult, mă îmbie să încerc câte o atracție nouă.
I, however, continue my path through the Children’s Town. It is here where I have (some of) my earliest memories with my parents, and each time I return—even as an adult—I’m compelled to try at least one new ride.
Un colț din Lacul Florii // A corner of the Flower’s Lake
Statuete în jurul Fântânii Maria Tănase (momentan închisă) // Statuettes around the Maria Tănase Fountain (currently closed)
Orășelul Copiilor, deschis în anii 1970 pe Șoseaua Olteniței, acoperă aproximativ 154.000 mp de alei și spații verzi. După o perioadă de declin în anii ’90, parcul a fost reabilitat din 2000 încoace: aleile au fost refăcute, au fost plantate suprafețe noi de iarbă și copaci, iar instalațiile de joacă au fost modernizate, redându-i farmecul inițial, îmbogățit cu accente contemporane.
The Children’s Town, opened in the 1970s on Olteniței Road, spans roughly 154,000 m² of paths and green spaces. After a period of decline in the ’90s, the park was restored from 2000 onwards: pathways were rebuilt, new grass and trees planted, and play equipment modernized, restoring its original charm with a contemporary twist.
Astăzi, atracțiile sunt punctul central: carusele tematice și clasice, trenulețe, montagne russe și fast tower pentru iubitorii de adrenalină, roata panoramică cu priveliște de ansamblu și mașinuțe electrice pe trasee dedicate. Locurile de joacă interactive cu tobogane și tiroliene, plaja artificială de vară și fântânile arteziene decorative completează experiența, iar în sezonul cald se pot închiria lebede plutitoare pe lac. Jocurile video în aer liber și spațiile pentru mini-ateliere tematice adaugă un plus de diversitate.
Today, the attractions are the park’s centerpiece: themed and classic carousels, miniature trains, a roller coaster and fast tower for thrill-seekers, a panoramic wheel with sweeping views, and electric bumper cars on dedicated tracks. Interactive playgrounds with slides and zip-lines, a summer artificial beach, and decorative fountains complete the experience, and in warm months you can rent swan boats on the lake. Outdoor video games and mini-workshop areas add further variety.
Anul trecut ne-am dat într-un carusel înalt și am vizitat Casa Surprizelor – una dintre cele mai vechi atracții din parc, pe care o caut de fiecare dată.
Last year we rode a tall carousel and visited the House of Surprises—one of the park’s oldest attractions, which I seek out every time.
De data aceasta am încercat Labirintul cu Oglinzi, care nu te dezorientează doar prin iluziile optice inerente numelui, ci și prin penumbra din întreaga încăpere. Odată ce anxietatea dispare (la fel ca la orice altă atracție) și ochii se acomodează, realizezi că ești mult prea mare pentru o căsuță atât de mică și îți găsești rapid ieșirea, înainte să te copleșească grupuri de copii gălăgioși. 🙂
This time I tried the Mirror Maze, which disorients not only with optical illusions true to its name but also with the semi-darkness of the entire room. Once your anxiety fades (as with any ride) and your eyes adjust, you realize you’re far too big for such a small house and quickly find the exit before the noisy groups of children overwhelm you. 🙂
Ieșirea din parc conduce spre stația de metrou Constantin Brâncoveanu, cea de-a doua inaugurată care deservește acest cartier.
The park exit leads to the Constantin Brâncoveanu metro station, the second station to open serving this neighborhood.
Stația de metrou Constantin Brâncoveanu, deschisă la 5 decembrie 1988, face parte din magistrala M2 și este situată la intersecția Șoseaua Olteniței cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Cu un singur peron-insulă și două linii, stația este conectată și la liniile de tramvai 1 și 10, precum și la autobuzele 116, 141 și 232. Poziționată lângă intrarea sudică în Parcul Tineretului, stația oferă acces direct la Sala Polivalentă și la Orașelul Copiilor. Stația facilitează legătura rapidă între centrul orașului și zona de sud, contribuind la fluidizarea transportului public în București.
The Constantin Brâncoveanu metro station, opened on December 5, 1988, is part of Line M2 and is located at the intersection of Olteniței Road and Constantin Brâncoveanu Boulevard. Featuring a single island-platform and two tracks, it also connects to tram lines 1 and 10 and bus routes 116, 141, and 232. Situated next to the southern entrance of Tineretului Park, the station provides direct access to the Polyvalent Hall and Children’s Town. It streamlines travel between downtown and the southern districts, improving public transport flow in Bucharest.
După această zi, în care, ca un soi de Benjamin Button local, am început cu cimitirul Bellu, pentru ca apoi să mă întorc, prin Mărțișor, Palat și cele două parcuri, la anii copilăriei, mă retrag și eu spre casă, cu sufletul pregătit pentru noi aventuri.
After this day—which, like for a local Benjamin Button, began at Bellu Cemetery and then took me back through Mărțișor, the Palace, and the two parks to the years of my childhood—I head home with my spirit ready for new adventures.
- Cost: 19 RON intrare + 11 RON ghidaj la Casa Mărțișor; 15 RON/atracție în Orășelul Copiilor
- Durată: Cel puțin 2 ore în Cimitirul Bellu și împrejurimi, 1 oră la Casa Mărțișor, 30 de minute la Palatul Copiilor și încă 2–3 ore prin parcuri; o zi lungă!
- Verdict: 8/10 - merită
- Cost: 19 RON entry + 11 RON guided tour at the Mărțișor House; 15 RON per attraction in Children’s Town
- Duration: At least 2 hours in Bellu Cemetery and its surroundings, 1 hour at the Mărțișor House, 30 minutes at the Children’s Palace, and another 2–3 hours in the parks; a long day!
- Verdict: 8/10 - worth it
Comments